BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS �

Wednesday, May 3, 2023

8 mai 2020

lăsați-mă să plâng în singurătate
ca nu cumva, din a inimii greutate,
să se prelingă neașteptat pe față
lacrimile evadate din fortăreață
când ți-e lumea mai dragă;
lume care, de altfel, să nu înțeleagă.


și, văzând pentru prima oară lumina,
lacrimile să aducă după ele rușinea
de a fi plâns.
oh, lăsați-mă singură, am adunat îndeajuns. 



nu pot să plâng cu voi de față..
nu vrea nimeni să vadă plângând o creață
care nu știe de ce plânge - 
de tristețe, sau de bucurie?

Ce aud când vorbești Tu?

Aud cum soarele îmi mângâie chipul,
fără să înscrie în el, însă, timpul. 

Aud rotația precisă-a Pământului 
spălând durerea profundă-a trecutului.

Aud triluri de păsări fericite
zburând libere, și totuși domesticite.

Aud zeci de instrumente, toate cântând
în armonie perfectă, nici unul falsând. 

Aud așternuturi plăcute și fine
dansând pe aripi de aere divine.

Aud greieri cântând pe sub geam
în seri de vară, în timp ce citeam.

Aud râset de copii, copilași inocenți 
încă vulnerabili, încă prezenți. 

Aud o lume pe care n-o văd. 
O aud, închid ochii, lumea văzută o lepăd. 

Tuesday, January 10, 2023

ascuns

din grabă sau pripă-ți scăpară doar vorbe
doar vorbe, ce taine adânci...
crezând că rămâne-ntre patru pereți
fără să gândești ce arunci.

crezut-ai tu, oare, că nu s-ar afla
nimic din ce planuri urzești?
oh, tu chiar nu știi, măcar de-aș avea
o inimă-n piept să pustiești.

crezi, oare, tu că mă mai poți răni?
crezi că mai e țesut de zgâriat?
inima mea a fost mult prea adânc
zdrobită de un alt apropiat.

îmi pare rău, domnule, chiar nu sunteți
primul profund dezamăgit.
totuși se pare că nu puteți reproduce
nimic din ceea ce ați auzit.

degeaba vi s-a spus despre milă, despre har,
dacă dumneavoastră, fără suflet, etichetați.
degeaba-ați învățat atât despre calvar
dacă-n mândrie continuați să umblați.

există o vreme când pietrele-arunci
și alta există să culegi.
acum este vremea când sapi gropi adânci
dar va veni și vremea să pleci

ca ce ai semănat să culegi.

Thursday, October 13, 2022

cred că îmi lipsești

am întâlnit un băiat ce seamănă cu tine
mergând pe holurile liceului tău.
a lui grijă erau facturile
iar zâmbetu-i trăda mâhnirea sufletului său.

înalt, ca și tine, și cu același mers
ușor aplecat, cu umerii invers
orientați direcției soarelui
cu aceeași povară a omului
înalt, ca și când lumea-ntreagă e prea departe acolo jos.
deși tu ești cel înalt, tu te simți cel mai prejos.

vrei să-i ai aproape, așa că-ți pleci umerii
cedând gravitației, în speranța atingerii - 
riști o cifoză, doar doar să nu fii singur
la înălțimea dumitale, rară, desigur.

dragă tinere, te rog nu călca
pe urmele fantomei din liceul acesta
prin care pășim amândoi într-o zi de marți
într-o toamnă, în octombrie, măcar că împarți
cu fantoma aceeași statură
fii, te rog, de o altă natură:

una smerită, gata să recunoască
cum are nevoie de salvare cerească;
cu inima-ți bogată, dar frântă pe alocuri
cerând vindecare pentru sute de batjocuri
te rog fierbinte, tinere care ești,
fii cine-ai fost creat să fii, nu fi cine ești!

mi-e dor de tine, dar nu-mi place cine ești
te văd în băieți înalți elevi de liceu
în liceul ce ți-a fost cimitir al proprie-ți tinereți
și mă-ntreb cum ar fi fost, ce-ar fi putut fi. 
dar tu nu mai ești tu
iar eu nu-ți mai pot fi
nimic.

Monday, October 3, 2022

octombrie 2022

Iarăși e octombrie
Și mă întreb ce mi s-a părut.
Totuși ea trebuia să fie ceva special
Dar 'specialul' nu a mai apărut. 

A rămas o lună ca oricare alta.
La fel ca aprilie, mai, iunie
august sau septembrie. 
Nu. Nu ca august sau septembrie.
Ele sunt deosebite, se cheamă una pe alta, 
sunt siameze despărțite cu dalta.

Fie ele prietene sau dușmane,
lunile astea două nu apar fără încărcătură
Poartă cu ele bagaje cu capcane
Din vacanță și trecut suite în trăsură. 


Budapesta pe ploaie

Budapesta pe ploaie.
E mohorât și se întunecă,
iar respirația-mi face abur
în timp ce mintea-mi alunecă.

La tine gândul meu zboară
deși nu-l las;
Doar o clipă
și-n minte pot revedea
Privirea-ți lină.

Budapesta pe ploaie
iar eu mă plimb pe străzi.
Aștept să se întâmple ceva. 
Ce?
Nu știu, dar voi ști când se va întâmpla. 

Budapesta pe ploaie.
E mohorât și s-a întunecat -
ziua noastră deja s-a terminat
Iar stelele pe care le-am privit
acum nu mai luminează nici un drum. 

Wednesday, February 2, 2022

nu hrănesc o nostalgie

Da, ningea cu fulgi mari în ianuarie la Marseille. Da, ningea, și-mi aminteam cum iarna trecută sub același felinar de lângă Horia Demian stăteam și povesteam. Da, ningea când ne plimbam pe lângă canal, când unul mai mult vorbea, celălalt doar asculta. Da, minute mai târziu ne jucam cu zăpadă pe lângă sala polivalentă; încercam să ne trântim, dar reușeai numai tu. 
Era o reverie! Intram rapid și ieșeam ca dintr-o beție.. 

Da, ningea cu fulgi mari și mergeam pe strada Garibaldi; și m-am temut o clipă ca nu cumva să te văd mergând pe lângă canal cu o altă domnișoară, ascultând-o cum își varsă inima înaintea ta, și răspunzându-i politicos că trăiește o utopie creată numai și numai de ea. Da, într-o clipă m-am gândit la un deceniu cu adevărat de nemaipomenit. 

Ar fi fost ușor să cad pradă unei nostalgii seducătoare, să jelesc pe străzi pe care mi-am vărsat cândva inima..biata mea inimă rătăcită. Sângerândă și dezamăgită. M-am învârtit o tură, două, printre punctele A și B. Am făcut o pauză și am privit în sus felinarele. Părea că din ele cădeau fulgii, șiruri întregi, ca firele la război, și se întâlneau la sol țesând o mare plapumă albă. Ar fi fost ușor să mă culc pe pământul prietenos, și să mă las învelită de acea cuvertură rece. Să stau acolo până ce noaptea avea să plece. 

Ningea cu fulgi mari la Marseille și se făcuse timpul să plec spre casă. Am privit în jur, văzând limpede că totul era diferit. Parcarea cu pricina, unde atunci câțiva băieți făceau drift-uri cu mașinile, acum era centru de vaccinare, cu drive thu chiar! Intrasem pe o bandă improvizată, mult prea mică pentru a încăpea corespunzător. Am îmbrățișat realitatea, nici eu nu mai sunt aceeași. Și nici tu. Am spus 'gata', și am plecat. Nu hrănesc o nostalgie. Nu visez la un personaj idealizat. 

2022 marchează un nou deceniu pentru mine. Așadar fie ca tot ce a fost să fie lăsat acolo unde aparține. În noul deceniu intru fără bagaje. Adieu, nostalgie de Marseille, avec la neige a gros flocons!

Monday, January 3, 2022

a fin de 2021

 

câteva versuri și cuvinte cu care închei 2021...




Jesus be glorified,
Your ways are higher than mine
Washed away every stain, Lord
No greater love than the blood, Lord.
Don't wanna miss a single vowel when you speak, 
Oh, please speak!
You say 'walk out on the waves, for I am with you'
You said you'd never change, and I believe you.



- (when I felt desperate, but realized to 
be free I needed to surrender control)




I was falling apart when heaven rescued me
Recovered my heart, I want the world to see
I can testify, testify.
I gave Him my life, He gave it back to me
No longer the same, not who I used to be
I can testify, testify. 



- (about the trip to America and the transformation)




YESHUA


- (peace in the name of the Lord)




I wanna watch all my bridges burn 
Stand in the rain till the page is turned
Dance in the light of a lesson learned
I wanna leave everything that hurts
Never go back to the way we were
Set it on fire, baby, watch it burn




- (not even worth looking back on 
who I used to be before I was changed)





Searching for purpose in all the waiting
Praying through so many silent hours
Finding a breath when you feel like fainting
Learning to love where you are right now
You just gotta have faith



- (what 2021 was about)

Sunday, December 12, 2021

Dorian Gray

Ziua în care fac o conversie.

Nu mai vreau să numesc 'soare' pe acela la care face referire acest termen. Vreau ca soare să reprezinte întotdeauna pe Soarele Neprihănirii mele. Dar am citit Portretul lui Dorian Gray, și nu am putut să nu remarc ce asemănare extraordinară există între voi. Așadar de acum încolo voi face referire la tine drept Dorian. 
Atât.

Tuesday, November 30, 2021

unfinished (2017)

Cum ai putut să ne părăsești pe mine și pe Cri?

Ți-am dăruit tot ce am avut noi. Ți-am dat zâmbetele noastre. Erau frânte, dar erau singurele pe care le aveam. Ți-am dat timpul nostru. Nu a fost mult, dar a fost singurul pe care l-am avut liber. Ți-am prezentat casa în care locuim. Nu e luminoasă, dar e acasă.
Ai vrut să vezi acele secrete pe care noi le-am ascuns adânc ca să uităm de ele. Te-ai luptat împotriva apărării noastre ca să le aduci la lumină, și când ai făcut-o, ai plecat și ne-ai lăsat să ne uităm la mizeria pe care ai scos-o din adâncuri. 

Saturday, July 17, 2021

Mă simt bine, ca un decedat.
Mă-ntreb...de cât timp am adunat
această moarte care mă cuprinde
de pe la-ncheieturi, și lent mă ucide?


Să fie din februarie? De atunci să miros
a mort, și să împrăștii duhoarea
și spiritul canceros?
De când ningea cu fulgi mari
și plângeam în aerul geros?


Sau din mai, când am fost pe cale să mă sinucid
aruncându-mă de pe podul cu lacăte,
fără să pretind
să mă salveze cineva.
Așa ceva...știu sigur că nu aș merita.


dar mortul totuși chiar nu știe 
că defapt el este mort. 
El doar este, în neființa sa. 


să fii mort, și s-o și știi
e dureros în orice zi;
pentru că-nseamnă că ești un mort în viață.
Acela, defapt, nu mai are nici o speranță.


Nu mai știu deloc a fi.
A te bucura, a te odihni;
defapt... cred că niciodată n-am știut...
Ohh...și cât de multe am pierdut...


Un fel de rămas bun...

Acest cântec descrie aproape perfect ceea ce se întâmplă aici, dragă Soare. Ca să pun în cuvintele mele... Amintirile noastre, conversațiile, locurile pe care le-am colindat, toate acum poartă o fantomă care le bântuie. Era clar că de la bun început avea să se sfârșească la un moment dat. Era sortit să ne luăm rămas bun cândva. 

Nu pot să te văd ca să îmi iau rămas bun. Mi-ar fi prea greu să te și privesc... Meriți mai mult decât atât, știu... Sper să mă ierți într-o zi pentru că acum doar atât am de oferit (aproape nimic). 

Nu îmi doresc să te rănesc, dar nu am încotro. E timpul să treci mai departe, să mă uiți. De mult simțim amândoi otrava cum se răspândește peste tot... S-a născut în conflicte, dar s-a infiltrat și în glume, în zâmbete.. Nu o pot lăsa să se răspândească și în îmbrățișări. Sau poate că nu s-a născut în conflicte. Poate că trăia deja în interiorul nostru. 

Aveam 20 de ani și jumătate când te-am cunoscut. Acum am 29 de ani fără o lună aproape. Mi-am petrecut aproape all of my twenties iubindu-te, și probabil la anul voi putea spune cu certitudine că mi-am petrecut my 20s iubindu-te, căci nu pot să îngrop iubirea asta pur și simplu..îmi va lua ceva timp să sap o groapă atât de mare. 

Pe de o parte, mă extrag din această ecuație înainte să mă îndepărtezi tu. E o formă de a fugi de suferință. Pe de altă parte (te rog nu te supăra că nu vreau să mă deschid față de tine) vreau să te protejez de mine. Cum spuneam....eu sunt un fenomen care consumă constant oxigen. Sunt foarte toxică în perioada asta. Plină de mânie, de răutate, de amărăciune și resentimente. Nu pot controla ce iese din mine, ca un venin mlăștinos, ucigând tot ce întâlnește în cale-i, exact ca lava. Cum să te las să fii în preajma mea? Dragă Soare, dacă nu mă deschid, nu mă deschid mai degrabă, nu ca să mă protejez de tine, ci ca să te protejez pe tine de ceea ce se află acolo, după porțile acelea ferecate. Chiar și acum când scriu asta sunt plină de mânie. 

Și cum nu se pune problema de împreună la bine și la rău, timpul nostru finit s-a scurs prin clepsidră, și mă tem că această stare este cea care va pune capăt legăturii noastre. 


Pentru asta am nevoie să încetezi să mai fii Soare pentru mine. Lumina-ți va încălzi mult mai eficient pe alții, pe altele. Nu mai ești tu soarele meu, și nu ar fi trebuit niciodată să fii. Soarele meu este unul singur, Soarele neprihănirii mele. Dar l-am înlocuit cu tine...ce copilărie..

Aversiunea pe care o simt atât de puternic împotriva ta este defapt împotriva mea, să știi, și iată încă un motiv pentru care am nevoie să stau departe de tine.. N-aș vrea să resimți nimic din ce se scurge din mine acum. Nici nu cred că te afli într-o perioadă în care ego-ul tău să poată duce asta. Crede-mă că îndepărtându-te, te protejez. Și, într-un fel, mă protejez și pe mine de arsurile solare, căci orele lungi de expunere mie nu mi-au adus niciodată bine. 

Poți fi supărat pe mine. Mă poți urî. Mă poți considera necioplită, rea, oricum vrei tu. I'm okay with that. I just need you to be as far away from me, my mind and my heart as possible. 


Plină de mânie,

Goodbye

Thursday, July 15, 2021

aproape ideal

când ai vrut tu să mă cunoști, eu voiam doar să mă ascund (m-am simțit mereu nevrednică de a fi cunoscută profund).

când tu voiai doar să te distrezi, eu voiam să te simt aproape.

când am vrut eu să te cunosc, tu ai vrut să te adăpostești de mine (pe bună dreptate). 

când ai vrut să te muți din oraș,
eu îmi doream să te muți la mine în suflet. dar m-am bucurat pentru tine când mi-ai dat vestea la telefon (cu lacrimi în ochi).

am fost, se pare, două vase naufragiate mereu pe continente diferite. salutându-se de la distanță, și simțind că se aseamănă, dar despărțite de mări și oceane. 

e timpul să reconstruim și să pornim ambarcațiunile spre noi destinații. și, poate, pe drum, cândva ne vom întâlni.





Monday, June 28, 2021

stau și ascult ploaia,
un prieten vechi.
și mai ascult și piesa de pian 
pe care am ascultat-o când te uitai la fotografiile tot vechi. 

îmi amintesc cu drag acel moment
tăceam și eu, tăceai și tu,
și totuși niciodată nu ne-am spus atâtea. 

tăcem și acum
și tu, și eu.
dar acum nu ne mai spunem nimic. 
oare s-a spus tot ce era de spus?

dar ce ar mai fi de adăugat? 
poate ceva despre priviri care s-au încețoșat...
despre direcții care par ascunse 
una de alta; nepătrunse
decât de cel care pășește pe acel drum

înainte. mereu înainte
nu te poți întoarce înapoi
oricât de mult ai vrea.

dar oricum...noi mereu ne-am răsucit mult. 
e posibil ca ceea ce e acum să fie doar o turnură, 
o pauză, o împrejurătură
de așa natură 
încât se creează o ridicată temperatură. 

și să ne regăsim cu bine la toamnă.

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna (7 martie 2021)

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna
și m-ați răbdat doar în doze mici:
vinerea, duminica, uneori și miercurea,
să știți că nu vă învinovățesc. 

Cum aș putea? Când eu însămi am nevoie de pauze
de la mine, și mă izolez în castelul minții mele, 
acolo unde sunt la adăpost de sine. 
V-ați păzit și voi de furtuni ca mine. 

Pentru toți cei care au vrut să mă cunoască adânc:
n-am știut că vă resping 
căci în toți anii când tânjeam profund după intersectare
eram ferecată, închisă, defapt, față de orice relaționare.

V-am crezut dușmani, și-am atacat.
Căci asta era singura defensivă pe care am văzut-o
să funcționeze pentru a proteja ceva atât de fragil
precum inima mea deja ruptă în milioane de bucăți 

28 de ani de regrete. 

Thursday, June 17, 2021

Aștri îndrăgostiți - 23 feb 21


Eu și acela pe care îl iubesc 
ne vedem de două ori pe zi
Pe traseul nostru ceresc,
Și până la sfârșit, așa va fi.


El...el e cel mai important din univers.
În preajma lui, toate capătă sens,
El stabilește ce e jos, ce e sus
Ce e stânga, dreapta, luminat sau ascuns.


Căci el, el e soarele...
Strălucește generos peste toți
Buni, răi,
Grăbiți, adormiți
El doar împărtășește din căldura lui
În existența sa neclintită
Din mijlocul cosmosului

Ohh și cum aștept amurgul,
Să îl văd cum apare,
Zâmbindu-ne cald tuturor
De dincolo de mare
În timp ce eu oftez de la uriașă depărtare


Să mă reîntâlnesc cu el
Câteva clipe numai, și trebuie să îmi fie îndeajuns
Căci fiecare apus și fiecare răsărit îmi este
deopotrivă 
O crudă despărțire și o dulce revedere.






Read while listening to:

Foc pe acoperișul catedralei

e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.
în clipe de somn te strecori clandestin
va fi azi oare cu bucurie sau prăpăd?


suntem sub același cer? ne luminează aceeași lună?
sau locuim pe planete din diferite galaxii
atât de-ndepărtate încât nu poți ști
dacă există vreo firmitură comună?


vorbim aceeași limbă? sau suntem străini
condamnați pe veci să comunice 
ca pe vremea războaielor punice,
doar prin semne și traducători vecini...


nu te înțeleg, și nu mă auzi
stăteam în ninsoare plânși și uzi.
e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.

Sunday, February 7, 2021

Dacă nu ne-am fi întâlnit niciodată?

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

cu siguranță aș fi economisit 

câteva fluvii de lacrimi plânse 

în ceasuri când am mărturisit

pernelor și pereților tot ce simt 

în sufletul și inima pentru care corpul mi-e prea strâmt. 


Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit

sunt sigură că somnul mi-ar fi fost mai liniștit,

căci nopți la rândul pe care nu le-am dormit 

s-au transformat în lumi de vis

în care îmi era și mie permis

să fiu fericită. 


Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit,

aș fi avut cu siguranță mai mult timp

să găsesc ceea ce caut, sau aștept

și de care tu, până acum nu ai fost conștient

că îmi răpește clipe ce nu se mai întorc.

Acele 'ceva-uri' pe care să le găsesc încă încerc. 


Dacă, totuși, nu ne-am fi întâlnit știu că nu aș fi descoperit 

ce înseamnă să primesc o răbdare adâncă, lată și lungă - cât o mare;

singura răbdare omenească ce mi-a amintit vreodată de cea dumnezeiască. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit, niciodată nu m-aș fi încălzit

în razele luminii tale. 


Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

orașul acesta ar fi rămas pustiit

după plecarea ta, 

și nici măcar n-aș fi știut de ce. 

Poate pentru că ar fi plecat soarele 

care atât de mult mi-ar fi lipsit 

măcar că niciodată nu l-aș fi zărit.


Dacă nu te-aș fi întâlnit aș fi fost mult mai săracă - 

căci tu m-ai îmbogățit cu totul, și niciodată n-o să treacă

această comoară ce mi-ai dăruit:

o mică bucățică din tine, plantată veșnic în sufletul timid

ascuns după zidurile pe care le-ai ocolit,

le-ai surpat, și le-ai transformat

într-un teren frumos de locuit. 


În cele din urmă n-aș schimba niciodată 

nici o lacrimă, poveste sau chiar suferința toată;

căci cunoscându-te pe tine, un diamant în prelucrare,

m-am călit prin foc să fiu și eu: aur dat spre purificare. 


Cunoscându-te pe tine am aflat 

ce dragoste mare se poate naște în mine;

dragoste pe care o torn acum în oameni, 

până la ziua când îmi vei permite să o dăruiesc și înspre tine. 

Monday, December 14, 2020

nici azi, nici mâine

nu pot să uit

nu vreau să pot
vreau doar să stau aici. 

să dorm, să m-odihnesc un veac
să scriu, că râd să mă prefac
și-apoi să mă desfac.

Sunday, October 18, 2020

octombrie, însă 2020

S-a întors luna în camera mea 

de când a dispărut draperia. 

Da, draga mea, între noi nimic nu mai stă. 

Și când mă gândesc că nu era decât o simplă perdea,

căci noi am fost îndrăgostiți dintotdeauna unul de celălalt;

însă cum nici unul dintre noi nu putea vedea,

ne-a despărțit timpul un timp.

Doar puțin. 

Dar a dispărut draperia

într-o simplă sâmbătă,

luna, draga prietenă a mea.