BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Thursday, October 13, 2022

cred că îmi lipsești

am întâlnit un băiat ce seamănă cu tine
mergând pe holurile liceului tău.
a lui grijă erau facturile
iar zâmbetu-i trăda mâhnirea sufletului său.

înalt, ca și tine, și cu același mers
ușor aplecat, cu umerii invers
orientați direcției soarelui
cu aceeași povară a omului
înalt, ca și când lumea-ntreagă e prea departe acolo jos.
deși tu ești cel înalt, tu te simți cel mai prejos.

vrei să-i ai aproape, așa că-ți pleci umerii
cedând gravitației, în speranța atingerii - 
riști o cifoză, doar doar să nu fii singur
la înălțimea dumitale, rară, desigur.

dragă tinere, te rog nu călca
pe urmele fantomei din liceul acesta
prin care pășim amândoi într-o zi de marți
într-o toamnă, în octombrie, măcar că împarți
cu fantoma aceeași statură
fii, te rog, de o altă natură:

una smerită, gata să recunoască
cum are nevoie de salvare cerească;
cu inima-ți bogată, dar frântă pe alocuri
cerând vindecare pentru sute de batjocuri
te rog fierbinte, tinere care ești,
fii cine-ai fost creat să fii, nu fi cine ești!

mi-e dor de tine, dar nu-mi place cine ești
te văd în băieți înalți elevi de liceu
în liceul ce ți-a fost cimitir al proprie-ți tinereți
și mă-ntreb cum ar fi fost, ce-ar fi putut fi. 
dar tu nu mai ești tu
iar eu nu-ți mai pot fi
nimic.

Monday, October 3, 2022

octombrie 2022

Iarăși e octombrie
Și mă întreb ce mi s-a părut.
Totuși ea trebuia să fie ceva special
Dar 'specialul' nu a mai apărut. 

A rămas o lună ca oricare alta.
La fel ca aprilie, mai, iunie
august sau septembrie. 
Nu. Nu ca august sau septembrie.
Ele sunt deosebite, se cheamă una pe alta, 
sunt siameze despărțite cu dalta.

Fie ele prietene sau dușmane,
lunile astea două nu apar fără încărcătură
Poartă cu ele bagaje cu capcane
Din vacanță și trecut suite în trăsură. 


Budapesta pe ploaie

Budapesta pe ploaie.
E mohorât și se întunecă,
iar respirația-mi face abur
în timp ce mintea-mi alunecă.

La tine gândul meu zboară
deși nu-l las;
Doar o clipă
și-n minte pot revedea
Privirea-ți lină.

Budapesta pe ploaie
iar eu mă plimb pe străzi.
Aștept să se întâmple ceva. 
Ce?
Nu știu, dar voi ști când se va întâmpla. 

Budapesta pe ploaie.
E mohorât și s-a întunecat -
ziua noastră deja s-a terminat
Iar stelele pe care le-am privit
acum nu mai luminează nici un drum. 

Wednesday, February 2, 2022

nu hrănesc o nostalgie

Da, ningea cu fulgi mari în ianuarie la Marseille. Da, ningea, și-mi aminteam cum iarna trecută sub același felinar de lângă Horia Demian stăteam și povesteam. Da, ningea când ne plimbam pe lângă canal, când unul mai mult vorbea, celălalt doar asculta. Da, minute mai târziu ne jucam cu zăpadă pe lângă sala polivalentă; încercam să ne trântim, dar reușeai numai tu. 
Era o reverie! Intram rapid și ieșeam ca dintr-o beție.. 

Da, ningea cu fulgi mari și mergeam pe strada Garibaldi; și m-am temut o clipă ca nu cumva să te văd mergând pe lângă canal cu o altă domnișoară, ascultând-o cum își varsă inima înaintea ta, și răspunzându-i politicos că trăiește o utopie creată numai și numai de ea. Da, într-o clipă m-am gândit la un deceniu cu adevărat de nemaipomenit. 

Ar fi fost ușor să cad pradă unei nostalgii seducătoare, să jelesc pe străzi pe care mi-am vărsat cândva inima..biata mea inimă rătăcită. Sângerândă și dezamăgită. M-am învârtit o tură, două, printre punctele A și B. Am făcut o pauză și am privit în sus felinarele. Părea că din ele cădeau fulgii, șiruri întregi, ca firele la război, și se întâlneau la sol țesând o mare plapumă albă. Ar fi fost ușor să mă culc pe pământul prietenos, și să mă las învelită de acea cuvertură rece. Să stau acolo până ce noaptea avea să plece. 

Ningea cu fulgi mari la Marseille și se făcuse timpul să plec spre casă. Am privit în jur, văzând limpede că totul era diferit. Parcarea cu pricina, unde atunci câțiva băieți făceau drift-uri cu mașinile, acum era centru de vaccinare, cu drive thu chiar! Intrasem pe o bandă improvizată, mult prea mică pentru a încăpea corespunzător. Am îmbrățișat realitatea, nici eu nu mai sunt aceeași. Și nici tu. Am spus 'gata', și am plecat. Nu hrănesc o nostalgie. Nu visez la un personaj idealizat. 

2022 marchează un nou deceniu pentru mine. Așadar fie ca tot ce a fost să fie lăsat acolo unde aparține. În noul deceniu intru fără bagaje. Adieu, nostalgie de Marseille, avec la neige a gros flocons!

Monday, January 3, 2022

a fin de 2021

 

câteva versuri și cuvinte cu care închei 2021...




Jesus be glorified,
Your ways are higher than mine
Washed away every stain, Lord
No greater love than the blood, Lord.
Don't wanna miss a single vowel when you speak, 
Oh, please speak!
You say 'walk out on the waves, for I am with you'
You said you'd never change, and I believe you.



- (when I felt desperate, but realized to 
be free I needed to surrender control)




I was falling apart when heaven rescued me
Recovered my heart, I want the world to see
I can testify, testify.
I gave Him my life, He gave it back to me
No longer the same, not who I used to be
I can testify, testify. 



- (about the trip to America and the transformation)




YESHUA


- (peace in the name of the Lord)




I wanna watch all my bridges burn 
Stand in the rain till the page is turned
Dance in the light of a lesson learned
I wanna leave everything that hurts
Never go back to the way we were
Set it on fire, baby, watch it burn




- (not even worth looking back on 
who I used to be before I was changed)





Searching for purpose in all the waiting
Praying through so many silent hours
Finding a breath when you feel like fainting
Learning to love where you are right now
You just gotta have faith



- (what 2021 was about)

Sunday, December 12, 2021

Dorian Gray

Ziua în care fac o conversie.

Nu mai vreau să numesc 'soare' pe acela la care face referire acest termen. Vreau ca soare să reprezinte întotdeauna pe Soarele Neprihănirii mele. Dar am citit Portretul lui Dorian Gray, și nu am putut să nu remarc ce asemănare extraordinară există între voi. Așadar de acum încolo voi face referire la tine drept Dorian. 
Atât.

Tuesday, November 30, 2021

unfinished (2017)

Cum ai putut să ne părăsești pe mine și pe Cri?

Ți-am dăruit tot ce am avut noi. Ți-am dat zâmbetele noastre. Erau frânte, dar erau singurele pe care le aveam. Ți-am dat timpul nostru. Nu a fost mult, dar a fost singurul pe care l-am avut liber. Ți-am prezentat casa în care locuim. Nu e luminoasă, dar e acasă.
Ai vrut să vezi acele secrete pe care noi le-am ascuns adânc ca să uităm de ele. Te-ai luptat împotriva apărării noastre ca să le aduci la lumină, și când ai făcut-o, ai plecat și ne-ai lăsat să ne uităm la mizeria pe care ai scos-o din adâncuri.