8 mai 2020

lăsați-mă să plâng în singurătate
ca nu cumva, din a inimii greutate,
să se prelingă neașteptat pe față
lacrimile evadate din fortăreață
când ți-e lumea mai dragă;
lume care, de altfel, să nu înțeleagă.


și, văzând pentru prima oară lumina,
lacrimile să aducă după ele rușinea
de a fi plâns.
oh, lăsați-mă singură, am adunat îndeajuns. 

nu pot să plâng cu voi de față..

nu vrea nimeni să vadă plângând o creață

care nu știe de ce plânge - 

de tristețe, sau de bucurie?

Ce aud când vorbești Tu?

Aud cum soarele îmi mângâie chipul,

fără să înscrie în el, însă, timpul. 

Aud rotația precisă-a Pământului 

spălând durerea profundă-a trecutului.

Aud triluri de păsări fericite

zburând libere, și totuși domesticite.

Aud zeci de instrumente, toate cântând

în armonie perfectă, nici unul falsând. 

Aud așternuturi plăcute și fine

dansând pe aripi de aere divine.

Aud greieri cântând pe sub geam

în seri de vară, în timp ce citeam.

Aud râset de copii, copilași inocenți 

încă vulnerabili, încă prezenți. 

Aud o lume pe care n-o văd. 

O aud, închid ochii, lumea văzută o lepăd. 

ascuns

din grabă sau pripă-ți scăpară doar vorbe

doar vorbe, ce taine adânci...

crezând că rămâne-ntre patru pereți

fără să gândești ce arunci.

crezut-ai tu, oare, că nu s-ar afla

nimic din ce planuri urzești?

oh, tu chiar nu știi, măcar de-aș avea

o inimă-n piept să pustiești.

crezi, oare, tu că mă mai poți răni?

crezi că mai e țesut de zgâriat?
inima mea a fost mult prea adânc
zdrobită de un alt apropiat.

îmi pare rău, domnule, chiar nu sunteți

primul profund dezamăgit.

totuși se pare că nu puteți reproduce

nimic din ceea ce ați auzit.

degeaba vi s-a spus despre milă, despre har,

dacă dumneavoastră, fără suflet, etichetați.

degeaba-ați învățat atât despre calvar

dacă-n mândrie continuați să umblați.

există o vreme când pietrele-arunci

și alta există să culegi.

acum este vremea când sapi gropi adânci

dar va veni și vremea să pleci

ca ce ai semănat să culegi.