BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Tuesday, November 12, 2019

Tot ratez la mustață
Iubirea. Și nu mai am speranță.

Gem de durere,
Se macină în mine
Trecutul, eșecul,
Dispare farmecul.

Căci suferința-i dulce tare
Atunci când e-ncununată
De speranță nemuritoare
La iubire destinată.

Dar când speranța a murit
Suferința rămâne doar atât..
Un chin necurmat
Despre un trecut neuitat.

Căci destinul a jucat
Un joc nemilos
De umbre, culori
Pentru sânziene și feciori.

Mă iubește...nu mă iubește...
Suferința din adâncuri crește.
Căci răspunsul mult așteptat
Este de mult recepționat...

Vă zic sincer...e mai bine un NU
Decât un deja vu..

15 septembrie 2019

Aș vrea să știu dacă te joci sau nu
Dacă pot avea încredere
Să mușc momeala pe care o întinzi
Sau dacă și tu ești un zburător
Care vii, pleci, suprinzi,
După care, emoțional, o întinzi.

Monday, November 4, 2019

sleeping at last, eight

I remember the minute
was like a switch was flipped
was just a kid who grew up strong enough to pick this armor up
and suddenly it fit.
God, that was so long ago, long ago, long ago!
I was little, I was weak and perfectly naive
and I grew up too quick
Now you won't see
all that I have to lose
and all that I've lost in the fight to protect it
I won't let you in,
I swore never again
I can't afford,
no, I refuse to be rejected.
I wanna break these bones
'til they're better,
I wanna break them right
and feel alive.
You were wrong, you were wrong,
you were wrong -
my healing needed more than time.
When I see fragile things, helpless things,
broken things.
I see the familiar
I was little, I was weak,
I was perfect too
Now I'm a broken mirror.
But I can't let you see
all that I have to lose
all I've lost
in the fight to protect it.
I can't let you in,
I swore never again
I can't afford to let myself be blindsided
I'm standing guard,
I'm falling apart
and all I want is to trust you.
Show me how
to lay my sword down
for long enough
to let you through.
Here I am,
pry me open.
What do you want to know?
I'm just a kid who grew up
scared enough to hold the door shut
and bury my innocence
but here's a map,
here's a shovel,
here's my Achilles heel.
I'm all in, palms out,
I'm at your mercy now
and I'm ready to begin.
I am strong, I am strong,
I am strong enough to let you in.
I'll shake the ground
with all my might
and I will pull my whole heart
up to the surface.
For the innocent,
for the vulnerable,
and I'll show up on the front lines
with a purpose
and I'll give all I have,
I'll give my blood, I'll give my sweat.
An ocean of tears will spill
for what is broken.
I'm shattered porcelain
glued back together again
Invincible like I've never been


Sunday, November 3, 2019

Poveștile bunicii - Despre semeție

O femeie mergea la târg cu un coș cu ouă. De teamă să nu o lovească cineva în mers, să spargă ouăle, a pus coșul sus pe cap. Drumul fiind lung, se gândea mergând: ”am 100 de ouă, și le duc la târg să le vând. Dar dacă le-aș fi pus sub cloșcă, ar fi ieșit 100 de pui, care crescând s-ar fi făcut 100 de găini, care ouânduse ar fi făcut o mie de ouă. Dacă aceste o mie de ouă le puneam sub cloșcă, se făceau 1000 de găini care se ouau 10.000 de ouă, și astfel vânzând găinile, și ouăle, mi-aș putea cumpăra o caleașcă cu patru cai, și mi-aș cumpăra niște haine de cucoană, și îmbrăcată așa, aș trece prin târg cu caleașca. Și toată lumea m-ar saluta, cu plecăciune, iar eu,  m-aș uita la ei, și doar puțin, așa, aș înclina capul.”

Și făcând asta, a scăpat ouăle din coș și s-au spart.

Saturday, November 2, 2019

spre deosebire

spre deosebire de timp, 
spațiul te lasă să respiri.
timpul este nemilos
te sufocă silențios...

Fortărețe

În castelul minții sale
Prințul singur a rămas.
Iele-n jur cântă, dansează,
El n-aude nici un glas.


Căci nu au cum să asculte
Geamătul din mintea lui.
Mii de sticle desfăcute
Povestesc tristețea lui.


Singur, prințul intoxicat
Privirea-n urmă își așază.
Râzând, dansând el decretează:
"Veșnic petrecere în palat!"

din infernalul octombrie

Veneai cândva cu dor, cu bucurie
Abia-așteptai să-mi povestești
Istorisiri: când banale, când sufletești.
Azi, aștept să vină doar noiembrie. 


Iată-ne acum...doi străini!
Tu, cu-mbrățișări înstrăinate,
Eu, cu vise destrămate,
Umplu vrând-nevrând pagini. 


A fost ceva?
Sau a fost doar iluzie? 
Timpul m-a lăsat în confuzie
Și-aștept să mi se lărgească perspectiva.

Wednesday, October 2, 2019

O moarte care nu înseamnă nimic

Într-o zi voi primi un telefon care mă va anunța brusc că tu nu mai ești tu. Va fi scurt. Ca un sărut într-o biserică. Îmi va transmite mecanic, robotic, vestea, rămânând liber să își continue existența, la fel ca și până atunci, neîntreruptă de nici o veste deținătoare de puterea de a împărți timpul între "cel de dinainte" și "cel de după". Apoi va închide.

Eu voi rămâne cu telefonul la ureche. În acele câteva momente, nu se va supăra nimeni dacă voi zăbovi câteva momente pe tărâmul de mijloc, la cumpăna dintre "ce era" și "ce urmează".
Mai departe, voi îngheța. Întâi de la degetele mici de la picioare, înspre călcâie, și urcând pe spatele pulpelor, prin șira spinării, spre locul acela din spatele capului unde, cândva, mi-ai spus să te păstrez.
Ochii mei nu vor trăda, din păcate, ce se va ascunde în spatele lor. O mișcare rapidă, necontrolată, ca tremuratul animalelor în fața injecției. Atunci, acolo, va începe fisura ce-mi va crăpa și bătrânețea, nu doar copilăria.

La ceremonie voi depăna cu mine însămi amintiri dragi mie.
Vedeți dumneavoastră, stimați domni și doamne ale juriului, în astfel de clipe, chiar și indiferența devine o amintire dragă..dacă doar asta a mai rămas.

Cum m-ai văzut culegând cu degetul firmiturile de pâine căzute pe farfurie de la sandwichul cu șuncă și cașcaval, făcut la aparatul de sandwichuri, și mi-ai spus, arogant: "să știi că mai avem pâine".

Cum mi-ai spus acea poveste, în sufrageria unui apartament necunoscut, singura poveste pe care mi-ai spus-o vreodată. Ahh, și complet am uitat-o..

Câte și mai câte ai fi vrut să îmi spui, dar nu ai reușit. Cum ar fi adevărul dureros, sau cel care aduce eliberare...sau acele cuvinte pe care mi-aș fi dorit să le aud atât de mult..."iartă-mă - meriți să fii cunoscută! eu sunt cel ce nu te merită."

În ziua aceea toate amintirile se vor contopi într-o poveste.. Și cum sunt mult prea obișnuită să nu vorbesc despre tine, secretul meu cel mai mare, interzis spre povestire, mă voi mulțumi să privesc în gol. O zi, o săptămână, o întreagă semi-lună. Apoi mă voi culege de pe jos. Și după ce voi fi răspuns la întrebarea "ce rost a avut acest tot?", voi reveni la cumpărături, lucrare, și căutare a locurilor de parcare. 

Din gol...privirea-mi, însă, s-ar putea să nu se lase desprinsă. 
S-ar putea să privesc în ochi copilași blonzi și creți, cu inima deprinsă 
să nu îi văd, să nu îi aud..
să privesc prin ei ca printr-un cearceaf ud. 

Să dau naștere unui șir de oameni mici, învinețiți, purtând un nume, da, 
dar și povara de a lupta 
zi de zi să încălzească o stană 
de piatră ce li se prezintă "mamă".

Ce șansă am, tată, mamă, să fiu renăscută
într-o minte proaspătă, necunoscută?
Ce șansă am să fiu o mamă, o soție
când voi m-ați jefuit de orice emoție? 

Într-o zi voi primi un telefon care îmi va da o veste despre o moarte...subită (pentru mine) a unei rude îndepărtate. Timpul meu se va opri în loc..sângele nu va mai curge preț de câteva clipe. Îmi va îngheța pielea, și voi plânge fără lacrimi. Pentru că nu am avut dreptul nici să iubesc, nici să îmi fie dor. Vor fi alte fete care te vor plânge înduioșător! Aceasta va fi moartea care nu înseamnă nimic. Afară că desparte timpul între "cel de dinainte" și "cel de după". Mă întreb dacă mai există vreo bucată ce-ar putea să se rupă...

octombrie, ruginiu

vreau să mă vezi, și vreau să te văd.
dar mă tem să nu fac prăpăd..
vezi tu? eu sunt un fenomen
care consumă constant oxigen.

mi-e teamă să nu rămâi fără aer..
tu, sau sufletul tău de pe taler.
mă tem că întunericul va învinge
și că lumina ta, în timp, se va stinge.

mai mult, mă tem că universul meu stingher
va fi început de sfârșit frumosului mister
al curtării,
al zâmbirii,
al frumuseților nevăzute,
al privirilor pe furiș
și al declarațiilor nefăcute.

ucigaș de taine-adânci!
izbește subtilul precum marea de stânci...

dar vreau să mă vezi și vreau să te văd.

Monday, September 9, 2019

La răscrucea dintre trecut și prezent
Mă găsesc surprins ca un repetent.
Mă frământ, caut vindecare
Fără curaj să pun vreo întrebare.

Grănicerul îmi vede angoasa
Confuzia-i otrăvitoare, bolnăvicioasa!
Îmi arată două ferestre ce se deschid
Una plină de cuvinte care ucid,
Și una cu un bilet pentru trenul rapid.

Alegerea este iminentă:
fereastra cuvintelor - o moarte lentă;
cea a biletului - o posibilitate incertă,
dar fermecător de perseverentă.

Măcar că alegerea pare ușor de făcut
Nici fereastra din prezent, nici cea din trecut
Nu dezvăluie nimic referitor
La mult-așteptatul iubit viitor...


Ce să aleg?

Sunday, September 1, 2019

Fugind de tot

Fugind de tot: de lume şi de tine,
Mă duc să dorm pe-ntidere de ape;
Acolo groapa vântul să mi-o sape;
Amurgul serii cadă peste mine.

Nespus de dulcea ei singurătate
Şi-o poartă-n lume luna gânditoare:
Mă uit la dânsa, şi nu mă mai doare
Viaţa-mi plină de pustietate.

O tu, acela ce mă faci să sufăr,
O suflete, întoarce-te prin astre
Şi lasă-mă pe apele albastre,
Să dorm de veci, cu capul sub un nufăr.





Duiliu Zamfirescu

Thursday, August 15, 2019



Lună roșie,
De ce sângerezi?
Te-a 'njunghiat Soarele
Suficient să nu-l mai crezi?


Thursday, August 8, 2019

Ceață pe suflet

Aș dori să plâng, dar s-a pus praful pe ochiul inimii.


Are doar un ochi; tocmai pentru ca, atunci când clipește, să rămână oarbă o secundă.


O secundă, un minut, o vară, o domnișoară... Oarbă inimă de domnișoară.

Wednesday, August 7, 2019

Dați-mi un trup, voi munților

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
şi totuşi


flori albe şi roşii eu nu-ţi pun pe frunte şi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,

voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când as iubi,

mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,

aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.






Lucian Blaga

Wednesday, July 24, 2019

Dați-mi un cuvânt... să descrie o lume interioară bogată, înfloritoare, nepopulată.

Îmi face rău să citesc.

Proză, poezie, gânduri așternute pe hârtie
Toate mă invită pe cărarea conștienței. Trezirii.
Toate îmi aduc durere, și, în același timp, dulce alinare.. Mă regăsesc în ele, mă fascinează să citesc proză și să observ asocieri de cuvinte nesperate, moduri diferite de a povesti un gând sau o observație. În poezie găsesc și pe alții care au trăit ce trăiesc eu acum, ba chiar le-au trăit în vremuri pe când căutările profunde erau semne de slăbiciune, cel puțin în cultura românească.


Însă, cu cât cuget mai mult...cu cât citesc mai mult...cu atât mi se deschid ochii minții mai mult...cu atât sunt mai singură. Continui să pășesc zi de zi pe aceleași străzi. Pe aceleași mochete roșii și verzi. Cu ochi ai minții, acum trezi, și umeziți de conștientizare, privesc limpede ca lumina zilei pe toți aceia care umblă legați la ochi. Care nu văd. Care nu știu că nu văd, și care nu au timp să se întrebe dacă văd sau nu. Care trăiesc o zi, și încă o zi, și ani la rândul, decenii, netulburați de poveri de acest soi.

Nu se întreabă ce se ascunde până și în spatele lucrurilor ascunse în spatele măștilor pe care oamenii le poartă..în încercări copilărești de a se proteja și de a încăpea într-o societate pentru care nu se simt pregătiți.

Este înfricoșător să privești în oglinda sufletului. Să meditezi la ce te face pe tine, și pe frații tăi Adami să fiți exact cine sunteți, și câte dintre acele "ceva"-uri sunt dobândite în urma experiențelor și împrejurărilor ce ne formează, și ne împing să ne adaptăm sau să fim excluși ori distruși, și câte "ceva"-uri sunt defapt...chintesența ta. A sinelui, în forma sa cea mai pură...înainte de rușine, păcat, boală, vină, durere, trădare și dezamăgire, frică, abandon. Este înfricoșător să fii curajos în ce privește relația cu tine însuți. Să fii în așteptarea unei liniști de care îți este teamă, dar care să vină în chip diferit.. să fie cu adevărat liniște liniștită.. Nu liniștea aceea în care simți până și pe piele întunericurile care te întinează..liniștea care îți urlă în cap toate păcatele tale, toate neajunsurile.

Este dureros să stai în intimitate cu tine însuți..singur, și fără nimeni care să te țină de mână în timp ce dai piept cu monștrii dinăuntru.

Este mai simplu să meditezi la săptămâna italiană de la Lidl, și să fii în așteptarea meciului de sâmbătă, pe care îl vom vedea cu prietenii, și vom mânca semințe și popcorn.

Ce frumos...

Ce simplu...


Îmi face rău să citesc. Mă face să sufăr când mă întâlnesc cu oameni.
Îmi face rău și să gândesc.
Aceste două practici mă conduc tot mai departe de cei care nu fac astea. Care nu trăiesc așa.
Nu mă regăsesc în nici unul dintre ei, și știu...în sufletul meu știu că defapt trebuie să simt permanent acest gol..această singurătate, această neregăsire, această neîmplinire, ca să rămân ancorată în adevărul că asta nu e lumea mea.. Și să continui să tânjesc, să visez, să aștept fervent să ajung în lumea aceea...unde inima-mi este cunoscută, iar sufletul îmi este înțeles.

Tuesday, July 23, 2019

Romanță negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie, 
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit... 
N-a fost decât o scurtă nebunie 
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul, 
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!... 

Dar n-am putut călători-mpreună... 
Și fiecare-am coborât în câte-o gară, 
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună - 
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!

Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie, 
N-a fost decât un searbăd început 
De simplu "fapt divers", ce nu se știe 
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...



Ion Minulescu

Friday, July 19, 2019

18 iulie 2019

Lună plină
Durerea nu mi-e străină.
Iubirea-mi virgină
Sângerează lumină.


Wednesday, July 17, 2019

Povești nemuritoare

Soarele nopții mă privește cu drag.
De mult nu ne-am mai văzut..
Am avut un cearceaf în geam.
Dar în seara asta am strâns cearceaful, i-am făcut un nod, și l-am înfășurat.. Și dincolo mă aștepta superba.... Lună!

Știați că ani la rândul, am disprețuit-o, pentru că îmi răpește somnul
când este plină..?

Acum învăț să o iubesc. Să stau trează contemplând-o. Încărcându-mă cu energia ei. Cu lumina ei de împrumut.
Am început să o înțeleg mai bine.

Suferă și ea, în felul ei.

Dar știe și să se bucure..

Ocazional întâlnește câte un suflet înrudit. Ca mine.

Și stau noaptea la povești.
Povești nemuritoare.

Thursday, July 11, 2019

File de jurnal

E vară, și mi-e frig.


În perioada asta scriu mai des.


Ba chiar am început să scriu și poezii. 


Mă regăsesc adesea oprind pe dreapta, numai ca să pot privi peisajul ce se descrie sub ochii mei. Sau seara, zăbovind vreme de câteva clipe, pe drumul spre mașină, numai ca să simt aerul cum îmi trece printre degete, în timp ce ascult dansul frunzelor.

Uneori, când este lună plină, ea bate exact pe capul meu, culcat greoi pe pernă. Am încetat să-i mai doresc plecarea. Am primit un soi de eliberare când am realizat cât de mult avem, defapt, în comun.

Și ea este singură. Și rece, în lumea ei. Și ea este încălzită numai de soare. Luminată doar de el. Și ea are o latură ce mereu rămâne ascunsă. Și ea și-ar dori să fie altfel... Să îmbrățișeze stelele nopții, să o sărute soarele, să se poată apropia de el..un metru, un kilometru, o secundă lumină.


Stelele rămân, însă, netulburate în ignoranța lor. Iar soarele are și pe alții de luminat...


Și iată luna noastră....destinată să graviteze în jurul unui pământ..ce gravitează în jurul soarelui. Iubirea ei, cea neîmpărtășită, veșnic sub privirea sa. Mereu atât de aproape....și totuși..atât de departe.
Niciodată al ei.

E vară, și e rece.

Vara asta soarele este prea departe.

din infernalul octombrie

Veneai cândva cu dor, cu bucurie
Abia-așteptai să-mi povestești
Istorisiri: când banale, când sufletești.
Azi, aștept să vină doar noiembrie. 


Iată-ne acum...doi străini!
Tu cu-mbrățișări înstrăinate
Eu, cu vise destrămate,
Umplu, vând-nevrând pagini. 


A fost ceva?
Sau a fost doar o iluzie? 
Timpul m-a lăsat în confuzie
Și-aștept să mi se lărgească perspectiva. 

Când eram mic
Îmi doream să fiu dirijor.
Să controlez muzica, elegant, dintr-o baghetă.
Dar am ajuns scriitor.
E și ăsta un fel de "controlor"


Tuesday, June 25, 2019

Vară cu ploi

Astăzi îngropăm și dragostea și prietenia.
Imposibil să nu simți în aer agonia.
Vântul îi zboară unui domn pălăria.

Speranța îmi înjunghie toată teoria,
Planul - să uit fantasmagoria.
Studiez tot mai mult psihiatria.
Domnul aleargă să-și prindă pălăria.

Căci nu-mi va crede nimeni pledoaria
Negându-ți tocmai ție galanteria.
Zilnic mă-nșfacă isteria.
Vântul, domnului a răpit pălăria.

Monday, June 17, 2019

Căldură mare



Un pui de pasăre plânge neîncetat
de 5 săptămâni. Zici că e speriat.
Ori vrea doar să mă chinuie? 
Tăcerea-i sublimă, dar absența mă-njunghie


Copii cu trotinete electrice.
Sunete puternice.
Tu te ivești în imagini feerice.

Tuesday, June 4, 2019

Nocturne


Lunii îi trebuie timp
Să-și adune curaj...

Se dezvăluie treptat,
Neregulat,
Un pas în plus în fiecare zi
Cu emoția de a nu izgoni.

Se învârte,
Gravitează...
Zile întregi meditează.


Numai soarele o înțelege...
O luminează,
Din umbră o încurajează:

"Ești minunată!
Lasă-i frumusețea să-ți vadă!"

Thursday, February 7, 2019

Trebuie să fim recunoscători și pentru suferință

Câte capodopere au fost aduse la viață de liniaritatea sufletului? Câte poezii cu adevărat pătrunzătoare izvorăsc dintr-un loc al satisfacției interioare depline? Câte culori au fost orchestrate una lângă alta, pe câte pânze pentru că, pur și simplu, acolo ai fost dus de sănătosul somn, noapte de noapte, neîntrerupt de nici un mare intangibil? 

Ah, ci în chinurile nașterii artei, iată însăși ce dulceață neînlocuibilă se gustă! 

Luna este parțial acoperită de un nor lipsit de îndrăzneală. Razele ei se răsfrâng peste cupola maiestuoasă a catedralei. Le văd și le contemplez pe acestea doar pentru că nu dorm 
gândindu-mă la tine. 

Ce știi tu, câtă artă produci în mine, doar pentru că ești imposibil de atins! 

Dar presupun că o altă umanitate, dintr-o vreme pe care nu o voi apuca niciodată, îți va cânta laude că ai fost muza suferinței născătoare de artă. Iată-ne aduși împreună în maternitatea creației!

Dar tu dormi.