Tot ratez la mustață
Iubirea. Și nu mai am speranță.

Gem de durere,
Se macină în mine
Trecutul, eșecul,
Dispare farmecul.

Căci suferința-i dulce tare
Atunci când e-ncununată
De speranță nemuritoare
La iubire destinată.

Dar când speranța a murit
Suferința rămâne doar atât..
Un chin necurmat
Despre un trecut neuitat.

Căci destinul a jucat
Un joc nemilos
De umbre, culori
Pentru sânziene și feciori.

Mă iubește...nu mă iubește...
Suferința din adâncuri crește.
Căci răspunsul mult așteptat
Este de mult recepționat...

Vă zic sincer...e mai bine un NU
Decât un deja vu..

15 septembrie 2019

Aș vrea să știu dacă te joci sau nu
Dacă pot avea încredere
Să mușc momeala pe care o întinzi
Sau dacă și tu ești un zburător
Care vii, pleci, suprinzi,
După care, emoțional, o întinzi.

spre deosebire

spre deosebire de timp, 

spațiul te lasă să respiri.

timpul este nemilos

te sufocă silențios...

Fortărețe

În castelul minții sale
Prințul singur a rămas.
Iele-n jur cântă, dansează,
El n-aude nici un glas.


Căci nu au cum să asculte
Geamătul din mintea lui.
Mii de sticle desfăcute
Povestesc tristețea lui.


Singur, prințul intoxicat
Privirea-n urmă își așază.
Râzând, dansând el decretează:
"Veșnic petrecere în palat!"

din infernalul octombrie

Veneai cândva cu dor, cu bucurie
Abia-așteptai să-mi povestești
Istorisiri: când banale, când sufletești.
Azi, aștept să vină doar noiembrie. 


Iată-ne acum...doi străini!
Tu, cu-mbrățișări înstrăinate,
Eu, cu vise destrămate,
Umplu vrând-nevrând pagini. 


A fost ceva?
Sau a fost doar iluzie? 
Timpul m-a lăsat în confuzie
Și-aștept să mi se lărgească perspectiva.

octombrie, ruginiu

vreau să mă vezi, și vreau să te văd.
dar mă tem să nu fac prăpăd..
vezi tu? eu sunt un fenomen
care consumă constant oxigen.

mi-e teamă să nu rămâi fără aer..
tu, sau sufletul tău de pe taler.
mă tem că întunericul va învinge
și că lumina ta, în timp, se va stinge.

mai mult, mă tem că universul meu stingher
va fi început de sfârșit frumosului mister
al curtării,
al zâmbirii,
al frumuseților nevăzute,
al privirilor pe furiș
și al declarațiilor nefăcute.

ucigaș de taine-adânci!
izbește subtilul precum marea de stânci...

dar vreau să mă vezi și vreau să te văd.