BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Wednesday, July 24, 2019

Dați-mi un cuvânt... să descrie o lume interioară bogată, înfloritoare, nepopulată.

Îmi face rău să citesc.

Proză, poezie, gânduri așternute pe hârtie
Toate mă invită pe cărarea conștienței. Trezirii.
Toate îmi aduc durere, și, în același timp, dulce alinare.. Mă regăsesc în ele, mă fascinează să citesc proză și să observ asocieri de cuvinte nesperate, moduri diferite de a povesti un gând sau o observație. În poezie găsesc și pe alții care au trăit ce trăiesc eu acum, ba chiar le-au trăit în vremuri pe când căutările profunde erau semne de slăbiciune, cel puțin în cultura românească.


Însă, cu cât cuget mai mult...cu cât citesc mai mult...cu atât mi se deschid ochii minții mai mult...cu atât sunt mai singură. Continui să pășesc zi de zi pe aceleași străzi. Pe aceleași mochete roșii și verzi. Cu ochi ai minții, acum trezi, și umeziți de conștientizare, privesc limpede ca lumina zilei pe toți aceia care umblă legați la ochi. Care nu văd. Care nu știu că nu văd, și care nu au timp să se întrebe dacă văd sau nu. Care trăiesc o zi, și încă o zi, și ani la rândul, decenii, netulburați de poveri de acest soi.

Nu se întreabă ce se ascunde până și în spatele lucrurilor ascunse în spatele măștilor pe care oamenii le poartă..în încercări copilărești de a se proteja și de a încăpea într-o societate pentru care nu se simt pregătiți.

Este înfricoșător să privești în oglinda sufletului. Să meditezi la ce te face pe tine, și pe frații tăi Adami să fiți exact cine sunteți, și câte dintre acele "ceva"-uri sunt dobândite în urma experiențelor și împrejurărilor ce ne formează, și ne împing să ne adaptăm sau să fim excluși ori distruși, și câte "ceva"-uri sunt defapt...chintesența ta. A sinelui, în forma sa cea mai pură...înainte de rușine, păcat, boală, vină, durere, trădare și dezamăgire, frică, abandon. Este înfricoșător să fii curajos în ce privește relația cu tine însuți. Să fii în așteptarea unei liniști de care îți este teamă, dar care să vină în chip diferit.. să fie cu adevărat liniște liniștită.. Nu liniștea aceea în care simți până și pe piele întunericurile care te întinează..liniștea care îți urlă în cap toate păcatele tale, toate neajunsurile.

Este dureros să stai în intimitate cu tine însuți..singur, și fără nimeni care să te țină de mână în timp ce dai piept cu monștrii dinăuntru.

Este mai simplu să meditezi la săptămâna italiană de la Lidl, și să fii în așteptarea meciului de sâmbătă, pe care îl vom vedea cu prietenii, și vom mânca semințe și popcorn.

Ce frumos...

Ce simplu...


Îmi face rău să citesc. Mă face să sufăr când mă întâlnesc cu oameni.
Îmi face rău și să gândesc.
Aceste două practici mă conduc tot mai departe de cei care nu fac astea. Care nu trăiesc așa.
Nu mă regăsesc în nici unul dintre ei, și știu...în sufletul meu știu că defapt trebuie să simt permanent acest gol..această singurătate, această neregăsire, această neîmplinire, ca să rămân ancorată în adevărul că asta nu e lumea mea.. Și să continui să tânjesc, să visez, să aștept fervent să ajung în lumea aceea...unde inima-mi este cunoscută, iar sufletul îmi este înțeles.

Tuesday, July 23, 2019

Romanță negativă

N-a fost nimic din ce-a putut să fie, 
Și ce-a putut să fie s-a sfârșit... 
N-a fost decât o scurtă nebunie 
Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuțit!...

N-am fost decât doi călători cu trenul, 
Ce ne-am urcat în tren fără tichete
Și fără nici un alt bagaj decât refrenul
Semnalului de-alarmă din perete!... 

Dar n-am putut călători-mpreună... 
Și fiecare-am coborât în câte-o gară, 
Ca două veverițe-nspăimântate de furtună - 
Furtuna primei noastre nopți de primăvară!

Și-atâta tot!... Din ce-a putut să fie, 
N-a fost decât un searbăd început 
De simplu "fapt divers", ce nu se știe 
În care timp și-n care loc s-a petrecut!...



Ion Minulescu

Friday, July 19, 2019

18 iulie 2019

Lună plină
Durerea nu mi-e străină.
Iubirea-mi virgină
Sângerează lumină.


Wednesday, July 17, 2019

Povești nemuritoare

Soarele nopții mă privește cu drag.
De mult nu ne-am mai văzut..
Am avut un cearceaf în geam.
Dar în seara asta am strâns cearceaful, i-am făcut un nod, și l-am înfășurat.. Și dincolo mă aștepta superba.... Lună!

Știați că ani la rândul, am disprețuit-o, pentru că îmi răpește somnul
când este plină..?

Acum învăț să o iubesc. Să stau trează contemplând-o. Încărcându-mă cu energia ei. Cu lumina ei de împrumut.
Am început să o înțeleg mai bine.

Suferă și ea, în felul ei.

Dar știe și să se bucure..

Ocazional întâlnește câte un suflet înrudit. Ca mine.

Și stau noaptea la povești.
Povești nemuritoare.

Thursday, July 11, 2019

File de jurnal

E vară, și mi-e frig.


În perioada asta scriu mai des.


Ba chiar am început să scriu și poezii. 


Mă regăsesc adesea oprind pe dreapta, numai ca să pot privi peisajul ce se descrie sub ochii mei. Sau seara, zăbovind vreme de câteva clipe, pe drumul spre mașină, numai ca să simt aerul cum îmi trece printre degete, în timp ce ascult dansul frunzelor.

Uneori, când este lună plină, ea bate exact pe capul meu, culcat greoi pe pernă. Am încetat să-i mai doresc plecarea. Am primit un soi de eliberare când am realizat cât de mult avem, defapt, în comun.

Și ea este singură. Și rece, în lumea ei. Și ea este încălzită numai de soare. Luminată doar de el. Și ea are o latură ce mereu rămâne ascunsă. Și ea și-ar dori să fie altfel... Să îmbrățișeze stelele nopții, să o sărute soarele, să se poată apropia de el..un metru, un kilometru, o secundă lumină.


Stelele rămân, însă, netulburate în ignoranța lor. Iar soarele are și pe alții de luminat...


Și iată luna noastră....destinată să graviteze în jurul unui pământ..ce gravitează în jurul soarelui. Iubirea ei, cea neîmpărtășită, veșnic sub privirea sa. Mereu atât de aproape....și totuși..atât de departe.
Niciodată al ei.

E vară, și e rece.

Vara asta soarele este prea departe.

din infernalul octombrie

Veneai cândva cu dor, cu bucurie
Abia-așteptai să-mi povestești
Istorisiri: când banale, când sufletești.
Azi, aștept să vină doar noiembrie. 


Iată-ne acum...doi străini!
Tu cu-mbrățișări înstrăinate
Eu, cu vise destrămate,
Umplu, vând-nevrând pagini. 


A fost ceva?
Sau a fost doar o iluzie? 
Timpul m-a lăsat în confuzie
Și-aștept să mi se lărgească perspectiva. 

Când eram mic
Îmi doream să fiu dirijor.
Să controlez muzica, elegant, dintr-o baghetă.
Dar am ajuns scriitor.
E și ăsta un fel de "controlor"