Povești nemuritoare

Soarele nopții mă privește cu drag.
De mult nu ne-am mai văzut..
Am avut un cearceaf în geam.
Dar în seara asta am strâns cearceaful, i-am făcut un nod, și l-am înfășurat.. Și dincolo mă aștepta superba.... Lună!

Știați că ani la rândul, am disprețuit-o, pentru că îmi răpește somnul
când este plină..?

Acum învăț să o iubesc. Să stau trează contemplând-o. Încărcându-mă cu energia ei. Cu lumina ei de împrumut.
Am început să o înțeleg mai bine.

Suferă și ea, în felul ei.

Dar știe și să se bucure..

Ocazional întâlnește câte un suflet înrudit. Ca mine.

Și stau noaptea la povești.
Povești nemuritoare.