stau și ascult ploaia,
un prieten vechi.

și mai ascult și piesa de pian 

pe care am ascultat-o când te uitai la fotografiile tot vechi. 

îmi amintesc cu drag acel moment

tăceam și eu, tăceai și tu,

și totuși niciodată nu ne-am spus atâtea. 

tăcem și acum

și tu, și eu.

dar acum nu ne mai spunem nimic. 

oare s-a spus tot ce era de spus?

dar ce ar mai fi de adăugat? 

poate ceva despre priviri care s-au încețoșat...

despre direcții care par ascunse 

una de alta; nepătrunse

decât de cel care pășește pe acel drum

înainte. mereu înainte

nu te poți întoarce înapoi

oricât de mult ai vrea.

dar oricum...noi mereu ne-am răsucit mult. 

e posibil ca ceea ce e acum să fie doar o turnură, 

o pauză, o împrejurătură

de așa natură 

încât se creează o ridicată temperatură. 

și să ne regăsim cu bine la toamnă.

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna (7 martie 2021)

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna
și m-ați răbdat doar în doze mici:
vinerea, duminica, uneori și miercurea,
să știți că nu vă învinovățesc. 

Cum aș putea? Când eu însămi am nevoie de pauze
de la mine, și mă izolez în castelul minții mele, 
acolo unde sunt la adăpost de sine. 

V-ați păzit și voi de furtuni ca mine. 

Pentru toți cei care au vrut să mă cunoască adânc:

n-am știut că vă resping 

căci în toți anii când tânjeam profund după intersectare

eram ferecată, închisă, defapt, față de orice relaționare.

V-am crezut dușmani, și-am atacat.

Căci asta era singura defensivă pe care am văzut-o

să funcționeze pentru a proteja ceva atât de fragil

precum inima mea deja ruptă în milioane de bucăți 

28 de ani de regrete. 

Aștri îndrăgostiți - 23 feb 21

Eu și acela pe care îl iubesc 
ne vedem de două ori pe zi
Pe traseul nostru ceresc,
Și până la sfârșit, așa va fi.

El...el e cel mai important din univers.

În preajma lui, toate capătă sens,

El stabilește ce e jos, ce e sus

Ce e stânga, dreapta, luminat sau ascuns.

Căci el, el e soarele...

Strălucește generos peste toți

Buni, răi,

Grăbiți, adormiți

El doar împărtășește din căldura lui

În existența sa neclintită

Din mijlocul cosmosului

Ohh și cum aștept amurgul,

Să îl văd cum apare,

Zâmbindu-ne cald tuturor

De dincolo de mare

În timp ce eu oftez de la uriașă depărtare

Să mă reîntâlnesc cu el

Câteva clipe numai, și trebuie să îmi fie îndeajuns

Căci fiecare apus și fiecare răsărit îmi este

deopotrivă 

O crudă despărțire și o dulce revedere.

Read while listening to:

Of Monsters And Men - Dirty Paws

Foc pe acoperișul catedralei

e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.

în clipe de somn te strecori clandestin

va fi azi oare cu bucurie sau prăpăd?

suntem sub același cer? ne luminează aceeași lună?

sau locuim pe planete din diferite galaxii

atât de-ndepărtate încât nu poți ști

dacă există vreo firmitură comună?

vorbim aceeași limbă? sau suntem străini

condamnați pe veci să comunice 

ca pe vremea războaielor punice,

doar prin semne și traducători vecini...

nu te înțeleg, și nu mă auzi

stăteam în ninsoare plânși și uzi.

e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.