cred că îmi lipsești

am întâlnit un băiat ce seamănă cu tine
mergând pe holurile liceului tău.
a lui grijă erau facturile

iar zâmbetu-i trăda mâhnirea sufletului său.

înalt, ca și tine, și cu același mers

ușor aplecat, cu umerii invers

orientați direcției soarelui

cu aceeași povară a omului

înalt, ca și când lumea-ntreagă e prea departe acolo jos.

deși tu ești cel înalt, tu te simți cel mai prejos.

vrei să-i ai aproape, așa că-ți pleci umerii

cedând gravitației, în speranța atingerii - 

riști o cifoză, doar doar să nu fii singur

la înălțimea dumitale, rară, desigur.

dragă tinere, te rog nu călca

pe urmele fantomei din liceul acesta

prin care pășim amândoi într-o zi de marți

într-o toamnă, în octombrie, măcar că împarți

cu fantoma aceeași statură

fii, te rog, de o altă natură:

una smerită, gata să recunoască

cum are nevoie de salvare cerească;

cu inima-ți bogată, dar frântă pe alocuri

cerând vindecare pentru sute de batjocuri

te rog fierbinte, tinere care ești,

fii cine-ai fost creat să fii, nu fi cine ești!

mi-e dor de tine, dar nu-mi place cine ești

te văd în băieți înalți elevi de liceu

în liceul ce ți-a fost cimitir al proprie-ți tinereți

și mă-ntreb cum ar fi fost, ce-ar fi putut fi. 

dar tu nu mai ești tu

iar eu nu-ți mai pot fi

nimic.