Dacă nu ne-am fi întâlnit niciodată?

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

cu siguranță aș fi economisit 

câteva fluvii de lacrimi plânse 

în ceasuri când am mărturisit

pernelor și pereților tot ce simt 

în sufletul și inima pentru care corpul mi-e prea strâmt. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit

sunt sigură că somnul mi-ar fi fost mai liniștit,

căci nopți la rândul pe care nu le-am dormit 

s-au transformat în lumi de vis

în care îmi era și mie permis

să fiu fericită. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit,

aș fi avut cu siguranță mai mult timp

să găsesc ceea ce caut, sau aștept

și de care tu, până acum nu ai fost conștient

că îmi răpește clipe ce nu se mai întorc.

Acele 'ceva-uri' pe care să le găsesc încă încerc. 

Dacă, totuși, nu ne-am fi întâlnit știu că nu aș fi descoperit 

ce înseamnă să primesc o răbdare adâncă, lată și lungă - cât o mare;

singura răbdare omenească ce mi-a amintit vreodată de cea dumnezeiască. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit, niciodată nu m-aș fi încălzit

în razele luminii tale. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

orașul acesta ar fi rămas pustiit

după plecarea ta, 

și nici măcar n-aș fi știut de ce. 

Poate pentru că ar fi plecat soarele 

care atât de mult mi-ar fi lipsit 

măcar că niciodată nu l-aș fi zărit.

Dacă nu te-aș fi întâlnit aș fi fost mult mai săracă - 

căci tu m-ai îmbogățit cu totul, și niciodată n-o să treacă

această comoară ce mi-ai dăruit:

o mică bucățică din tine, plantată veșnic în sufletul timid

ascuns după zidurile pe care le-ai ocolit,

le-ai surpat, și le-ai transformat

într-un teren frumos de locuit. 

În cele din urmă n-aș schimba niciodată 

nici o lacrimă, poveste sau chiar suferința toată;

căci cunoscându-te pe tine, un diamant în prelucrare,

m-am călit prin foc să fiu și eu: aur dat spre purificare. 

Cunoscându-te pe tine am aflat 

ce dragoste mare se poate naște în mine;

dragoste pe care o torn acum în oameni, 

până la ziua când îmi vei permite să o dăruiesc și înspre tine.