BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Thursday, July 15, 2021

aproape ideal

când ai vrut tu să mă cunoști, eu voiam doar să mă ascund (m-am simțit mereu nevrednică de a fi cunoscută profund).

când tu voiai doar să te distrezi, eu voiam să te simt aproape.

când am vrut eu să te cunosc, tu ai vrut să te adăpostești de mine (pe bună dreptate). 

când ai vrut să te muți din oraș,
eu îmi doream să te muți la mine în suflet. dar m-am bucurat pentru tine când mi-ai dat vestea la telefon (cu lacrimi în ochi).

am fost, se pare, două vase naufragiate mereu pe continente diferite. salutându-se de la distanță, și simțind că se aseamănă, dar despărțite de mări și oceane. 

e timpul să reconstruim și să pornim ambarcațiunile spre noi destinații. și, poate, pe drum, cândva ne vom întâlni.





Monday, June 28, 2021

stau și ascult ploaia,
un prieten vechi.
și mai ascult și piesa de pian 
pe care am ascultat-o când te uitai la fotografiile tot vechi. 

îmi amintesc cu drag acel moment
tăceam și eu, tăceai și tu,
și totuși niciodată nu ne-am spus atâtea. 

tăcem și acum
și tu, și eu.
dar acum nu ne mai spunem nimic. 
oare s-a spus tot ce era de spus?

dar ce ar mai fi de adăugat? 
poate ceva despre priviri care s-au încețoșat...
despre direcții care par ascunse 
una de alta; nepătrunse
decât de cel care pășește pe acel drum

înainte. mereu înainte
nu te poți întoarce înapoi
oricât de mult ai vrea.

dar oricum...noi mereu ne-am răsucit mult. 
e posibil ca ceea ce e acum să fie doar o turnură, 
o pauză, o împrejurătură
de așa natură 
încât se creează o ridicată temperatură. 

și să ne regăsim cu bine la toamnă.

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna (7 martie 2021)

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna
și m-ați răbdat doar în doze mici:
vinerea, duminica, uneori și miercurea,
să știți că nu vă învinovățesc. 

Cum aș putea? Când eu însămi am nevoie de pauze
de la mine, și mă izolez în castelul minții mele, 
acolo unde sunt la adăpost de sine. 
V-ați păzit și voi de furtuni ca mine. 

Pentru toți cei care au vrut să mă cunoască adânc:
n-am știut că vă resping 
căci în toți anii când tânjeam profund după intersectare
eram ferecată, închisă, defapt, față de orice relaționare.

V-am crezut dușmani, și-am atacat.
Căci asta era singura defensivă pe care am văzut-o
să funcționeze pentru a proteja ceva atât de fragil
precum inima mea deja ruptă în milioane de bucăți 

28 de ani de regrete. 

Thursday, June 17, 2021

Aștri îndrăgostiți - 23 feb 21


Eu și acela pe care îl iubesc 
ne vedem de două ori pe zi
Pe traseul nostru ceresc,
Și până la sfârșit, așa va fi.


El...el e cel mai important din univers.
În preajma lui, toate capătă sens,
El stabilește ce e jos, ce e sus
Ce e stânga, dreapta, luminat sau ascuns.


Căci el, el e soarele...
Strălucește generos peste toți
Buni, răi,
Grăbiți, adormiți
El doar împărtășește din căldura lui
În existența sa neclintită
Din mijlocul cosmosului

Ohh și cum aștept amurgul,
Să îl văd cum apare,
Zâmbindu-ne cald tuturor
De dincolo de mare
În timp ce eu oftez de la uriașă depărtare


Să mă reîntâlnesc cu el
Câteva clipe numai, și trebuie să îmi fie îndeajuns
Căci fiecare apus și fiecare răsărit îmi este
deopotrivă 
O crudă despărțire și o dulce revedere.






Read while listening to:

Foc pe acoperișul catedralei

e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.
în clipe de somn te strecori clandestin
va fi azi oare cu bucurie sau prăpăd?


suntem sub același cer? ne luminează aceeași lună?
sau locuim pe planete din diferite galaxii
atât de-ndepărtate încât nu poți ști
dacă există vreo firmitură comună?


vorbim aceeași limbă? sau suntem străini
condamnați pe veci să comunice 
ca pe vremea războaielor punice,
doar prin semne și traducători vecini...


nu te înțeleg, și nu mă auzi
stăteam în ninsoare plânși și uzi.
e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.

Sunday, February 7, 2021

Dacă nu ne-am fi întâlnit niciodată?

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

cu siguranță aș fi economisit 

câteva fluvii de lacrimi plânse 

în ceasuri când am mărturisit

pernelor și pereților tot ce simt 

în sufletul și inima pentru care corpul mi-e prea strâmt. 


Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit

sunt sigură că somnul mi-ar fi fost mai liniștit,

căci nopți la rândul pe care nu le-am dormit 

s-au transformat în lumi de vis

în care îmi era și mie permis

să fiu fericită. 


Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit,

aș fi avut cu siguranță mai mult timp

să găsesc ceea ce caut, sau aștept

și de care tu, până acum nu ai fost conștient

că îmi răpește clipe ce nu se mai întorc.

Acele 'ceva-uri' pe care să le găsesc încă încerc. 


Dacă, totuși, nu ne-am fi întâlnit știu că nu aș fi descoperit 

ce înseamnă să primesc o răbdare adâncă, lată și lungă - cât o mare;

singura răbdare omenească ce mi-a amintit vreodată de cea dumnezeiască. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit, niciodată nu m-aș fi încălzit

în razele luminii tale. 


Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

orașul acesta ar fi rămas pustiit

după plecarea ta, 

și nici măcar n-aș fi știut de ce. 

Poate pentru că ar fi plecat soarele 

care atât de mult mi-ar fi lipsit 

măcar că niciodată nu l-aș fi zărit.


Dacă nu te-aș fi întâlnit aș fi fost mult mai săracă - 

căci tu m-ai îmbogățit cu totul, și niciodată n-o să treacă

această comoară ce mi-ai dăruit:

o mică bucățică din tine, plantată veșnic în sufletul timid

ascuns după zidurile pe care le-ai ocolit,

le-ai surpat, și le-ai transformat

într-un teren frumos de locuit. 


În cele din urmă n-aș schimba niciodată 

nici o lacrimă, poveste sau chiar suferința toată;

căci cunoscându-te pe tine, un diamant în prelucrare,

m-am călit prin foc să fiu și eu: aur dat spre purificare. 


Cunoscându-te pe tine am aflat 

ce dragoste mare se poate naște în mine;

dragoste pe care o torn acum în oameni, 

până la ziua când îmi vei permite să o dăruiesc și înspre tine. 

Monday, December 14, 2020

nici azi, nici mâine

nu pot să uit

nu vreau să pot
vreau doar să stau aici. 

să dorm, să m-odihnesc un veac
să scriu, că râd să mă prefac
și-apoi să mă desfac.