Dorian Gray

Ziua în care fac o conversie.

Nu mai vreau să numesc 'soare' pe acela la care face referire acest termen. Vreau ca soare să reprezinte întotdeauna pe Soarele Neprihănirii mele. Dar am citit Portretul lui Dorian Gray, și nu am putut să nu remarc ce asemănare extraordinară există între voi. Așadar de acum încolo voi face referire la tine drept Dorian. 

Atât.

unfinished (2017)

Cum ai putut să ne părăsești pe mine și pe Cri?

Ți-am dăruit tot ce am avut noi. Ți-am dat zâmbetele noastre. Erau frânte, dar erau singurele pe care le aveam. Ți-am dat timpul nostru. Nu a fost mult, dar a fost singurul pe care l-am avut liber. Ți-am prezentat casa în care locuim. Nu e luminoasă, dar e acasă.
Ai vrut să vezi acele secrete pe care noi le-am ascuns adânc ca să uităm de ele. Te-ai luptat împotriva apărării noastre ca să le aduci la lumină, și când ai făcut-o, ai plecat și ne-ai lăsat să ne uităm la mizeria pe care ai scos-o din adâncuri. 

Mă simt bine, ca un decedat.

Mă-ntreb...de cât timp am adunat

această moarte care mă cuprinde

de pe la-ncheieturi, și lent mă ucide?

Să fie din februarie? De atunci să miros

a mort, și să împrăștii duhoarea

și spiritul canceros?

De când ningea cu fulgi mari

și plângeam în aerul geros?

Sau din mai, când am fost pe cale să mă sinucid

aruncându-mă de pe podul cu lacăte,

fără să pretind

să mă salveze cineva.

Așa ceva...știu sigur că nu aș merita.

dar mortul totuși chiar nu știe 

că defapt el este mort. 

El doar este, în neființa sa. 

să fii mort, și s-o și știi

e dureros în orice zi;

pentru că-nseamnă că ești un mort în viață.

Acela, defapt, nu mai are nici o speranță.

Nu mai știu deloc a fi.

A te bucura, a te odihni;

defapt... cred că niciodată n-am știut...

Ohh...și cât de multe am pierdut...

Un fel de rămas bun...

Acest cântec descrie aproape perfect ceea ce se întâmplă aici, dragă Soare. Ca să pun în cuvintele mele... Amintirile noastre, conversațiile, locurile pe care le-am colindat, toate acum poartă o fantomă care le bântuie. Era clar că de la bun început avea să se sfârșească la un moment dat. Era sortit să ne luăm rămas bun cândva. 

Nu pot să te văd ca să îmi iau rămas bun. Mi-ar fi prea greu să te și privesc... Meriți mai mult decât atât, știu... Sper să mă ierți într-o zi pentru că acum doar atât am de oferit (aproape nimic). 

Nu îmi doresc să te rănesc, dar nu am încotro. E timpul să treci mai departe, să mă uiți. De mult simțim amândoi otrava cum se răspândește peste tot... S-a născut în conflicte, dar s-a infiltrat și în glume, în zâmbete.. Nu o pot lăsa să se răspândească și în îmbrățișări. Sau poate că nu s-a născut în conflicte. Poate că trăia deja în interiorul nostru. 

Aveam 20 de ani și jumătate când te-am cunoscut. Acum am 29 de ani fără o lună aproape. Mi-am petrecut aproape all of my twenties iubindu-te, și probabil la anul voi putea spune cu certitudine că mi-am petrecut my 20s iubindu-te, căci nu pot să îngrop iubirea asta pur și simplu..îmi va lua ceva timp să sap o groapă atât de mare. 

Pe de o parte, mă extrag din această ecuație înainte să mă îndepărtezi tu. E o formă de a fugi de suferință. Pe de altă parte (te rog nu te supăra că nu vreau să mă deschid față de tine) vreau să te protejez de mine. Cum spuneam....eu sunt un fenomen care consumă constant oxigen. Sunt foarte toxică în perioada asta. Plină de mânie, de răutate, de amărăciune și resentimente. Nu pot controla ce iese din mine, ca un venin mlăștinos, ucigând tot ce întâlnește în cale-i, exact ca lava. Cum să te las să fii în preajma mea? Dragă Soare, dacă nu mă deschid, nu mă deschid mai degrabă, nu ca să mă protejez de tine, ci ca să te protejez pe tine de ceea ce se află acolo, după porțile acelea ferecate. Chiar și acum când scriu asta sunt plină de mânie. 

Și cum nu se pune problema de împreună la bine și la rău, timpul nostru finit s-a scurs prin clepsidră, și mă tem că această stare este cea care va pune capăt legăturii noastre. 

Pentru asta am nevoie să încetezi să mai fii Soare pentru mine. Lumina-ți va încălzi mult mai eficient pe alții, pe altele. Nu mai ești tu soarele meu, și nu ar fi trebuit niciodată să fii. Soarele meu este unul singur, Soarele neprihănirii mele. Dar l-am înlocuit cu tine...ce copilărie..

Aversiunea pe care o simt atât de puternic împotriva ta este defapt împotriva mea, să știi, și iată încă un motiv pentru care am nevoie să stau departe de tine.. N-aș vrea să resimți nimic din ce se scurge din mine acum. Nici nu cred că te afli într-o perioadă în care ego-ul tău să poată duce asta. Crede-mă că îndepărtându-te, te protejez. Și, într-un fel, mă protejez și pe mine de arsurile solare, căci orele lungi de expunere mie nu mi-au adus niciodată bine. 

Poți fi supărat pe mine. Mă poți urî. Mă poți considera necioplită, rea, oricum vrei tu. I'm okay with that. I just need you to be as far away from me, my mind and my heart as possible. 

Plină de mânie,

Goodbye

aproape ideal

când ai vrut tu să mă cunoști, eu voiam doar să mă ascund (m-am simțit mereu nevrednică de a fi cunoscută profund).

când tu voiai doar să te distrezi, eu voiam să te simt aproape.

când am vrut eu să te cunosc, tu ai vrut să te adăpostești de mine (pe bună dreptate). 

când ai vrut să te muți din oraș,

eu îmi doream să te muți la mine în suflet. dar m-am bucurat pentru tine când mi-ai dat vestea la telefon (cu lacrimi în ochi).

am fost, se pare, două vase naufragiate mereu pe continente diferite. salutându-se de la distanță, și simțind că se aseamănă, dar despărțite de mări și oceane. 

e timpul să reconstruim și să pornim ambarcațiunile spre noi destinații. și, poate, pe drum, cândva ne vom întâlni.

Muzica de fundal

stau și ascult ploaia,
un prieten vechi.

și mai ascult și piesa de pian 

pe care am ascultat-o când te uitai la fotografiile tot vechi. 

îmi amintesc cu drag acel moment

tăceam și eu, tăceai și tu,

și totuși niciodată nu ne-am spus atâtea. 

tăcem și acum

și tu, și eu.

dar acum nu ne mai spunem nimic. 

oare s-a spus tot ce era de spus?

dar ce ar mai fi de adăugat? 

poate ceva despre priviri care s-au încețoșat...

despre direcții care par ascunse 

una de alta; nepătrunse

decât de cel care pășește pe acel drum

înainte. mereu înainte

nu te poți întoarce înapoi

oricât de mult ai vrea.

dar oricum...noi mereu ne-am răsucit mult. 

e posibil ca ceea ce e acum să fie doar o turnură, 

o pauză, o împrejurătură

de așa natură 

încât se creează o ridicată temperatură. 

și să ne regăsim cu bine la toamnă.

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna (7 martie 2021)

Voi, cei care m-ați văzut dintotdeauna
și m-ați răbdat doar în doze mici:
vinerea, duminica, uneori și miercurea,
să știți că nu vă învinovățesc. 

Cum aș putea? Când eu însămi am nevoie de pauze
de la mine, și mă izolez în castelul minții mele, 
acolo unde sunt la adăpost de sine. 

V-ați păzit și voi de furtuni ca mine. 

Pentru toți cei care au vrut să mă cunoască adânc:

n-am știut că vă resping 

căci în toți anii când tânjeam profund după intersectare

eram ferecată, închisă, defapt, față de orice relaționare.

V-am crezut dușmani, și-am atacat.

Căci asta era singura defensivă pe care am văzut-o

să funcționeze pentru a proteja ceva atât de fragil

precum inima mea deja ruptă în milioane de bucăți 

28 de ani de regrete. 

Aștri îndrăgostiți - 23 feb 21

Eu și acela pe care îl iubesc 
ne vedem de două ori pe zi
Pe traseul nostru ceresc,
Și până la sfârșit, așa va fi.

El...el e cel mai important din univers.

În preajma lui, toate capătă sens,

El stabilește ce e jos, ce e sus

Ce e stânga, dreapta, luminat sau ascuns.

Căci el, el e soarele...

Strălucește generos peste toți

Buni, răi,

Grăbiți, adormiți

El doar împărtășește din căldura lui

În existența sa neclintită

Din mijlocul cosmosului

Ohh și cum aștept amurgul,

Să îl văd cum apare,

Zâmbindu-ne cald tuturor

De dincolo de mare

În timp ce eu oftez de la uriașă depărtare

Să mă reîntâlnesc cu el

Câteva clipe numai, și trebuie să îmi fie îndeajuns

Căci fiecare apus și fiecare răsărit îmi este

deopotrivă 

O crudă despărțire și o dulce revedere.

Read while listening to:

Of Monsters And Men - Dirty Paws

Foc pe acoperișul catedralei

e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.

în clipe de somn te strecori clandestin

va fi azi oare cu bucurie sau prăpăd?

suntem sub același cer? ne luminează aceeași lună?

sau locuim pe planete din diferite galaxii

atât de-ndepărtate încât nu poți ști

dacă există vreo firmitură comună?

vorbim aceeași limbă? sau suntem străini

condamnați pe veci să comunice 

ca pe vremea războaielor punice,

doar prin semne și traducători vecini...

nu te înțeleg, și nu mă auzi

stăteam în ninsoare plânși și uzi.

e târziu și prin geam mi se pare că văd
foc pe-acoperișul catedralei.

Dacă nu ne-am fi întâlnit niciodată?

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

cu siguranță aș fi economisit 

câteva fluvii de lacrimi plânse 

în ceasuri când am mărturisit

pernelor și pereților tot ce simt 

în sufletul și inima pentru care corpul mi-e prea strâmt. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit

sunt sigură că somnul mi-ar fi fost mai liniștit,

căci nopți la rândul pe care nu le-am dormit 

s-au transformat în lumi de vis

în care îmi era și mie permis

să fiu fericită. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit,

aș fi avut cu siguranță mai mult timp

să găsesc ceea ce caut, sau aștept

și de care tu, până acum nu ai fost conștient

că îmi răpește clipe ce nu se mai întorc.

Acele 'ceva-uri' pe care să le găsesc încă încerc. 

Dacă, totuși, nu ne-am fi întâlnit știu că nu aș fi descoperit 

ce înseamnă să primesc o răbdare adâncă, lată și lungă - cât o mare;

singura răbdare omenească ce mi-a amintit vreodată de cea dumnezeiască. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit, niciodată nu m-aș fi încălzit

în razele luminii tale. 

Dacă niciodată nu ne-am fi întâlnit 

orașul acesta ar fi rămas pustiit

după plecarea ta, 

și nici măcar n-aș fi știut de ce. 

Poate pentru că ar fi plecat soarele 

care atât de mult mi-ar fi lipsit 

măcar că niciodată nu l-aș fi zărit.

Dacă nu te-aș fi întâlnit aș fi fost mult mai săracă - 

căci tu m-ai îmbogățit cu totul, și niciodată n-o să treacă

această comoară ce mi-ai dăruit:

o mică bucățică din tine, plantată veșnic în sufletul timid

ascuns după zidurile pe care le-ai ocolit,

le-ai surpat, și le-ai transformat

într-un teren frumos de locuit. 

În cele din urmă n-aș schimba niciodată 

nici o lacrimă, poveste sau chiar suferința toată;

căci cunoscându-te pe tine, un diamant în prelucrare,

m-am călit prin foc să fiu și eu: aur dat spre purificare. 

Cunoscându-te pe tine am aflat 

ce dragoste mare se poate naște în mine;

dragoste pe care o torn acum în oameni, 

până la ziua când îmi vei permite să o dăruiesc și înspre tine.