din infernalul octombrie

Veneai cândva cu dor, cu bucurie
Abia-așteptai să-mi povestești
Istorisiri: când banale, când sufletești.
Azi, aștept să vină doar noiembrie. 


Iată-ne acum...doi străini!
Tu cu-mbrățișări înstrăinate
Eu, cu vise destrămate,
Umplu, vând-nevrând pagini. 


A fost ceva?
Sau a fost doar o iluzie? 
Timpul m-a lăsat în confuzie
Și-aștept să mi se lărgească perspectiva. 

Când eram mic
Îmi doream să fiu dirijor.
Să controlez muzica, elegant, dintr-o baghetă.
Dar am ajuns scriitor.
E și ăsta un fel de "controlor"

Vară cu ploi

Astăzi îngropăm și dragostea și prietenia.
Imposibil să nu simți în aer agonia.
Vântul îi zboară unui domn pălăria.

Speranța îmi înjunghie toată teoria,
Planul - să uit fantasmagoria.
Studiez tot mai mult psihiatria.
Domnul aleargă să-și prindă pălăria.

Căci nu-mi va crede nimeni pledoaria
Negându-ți tocmai ție galanteria.
Zilnic mă-nșfacă isteria.
Vântul, domnului a răpit pălăria.

Căldură mare

Un pui de pasăre plânge neîncetat

de 5 săptămâni. Zici că e speriat.

Ori vrea doar să mă chinuie? 

Tăcerea-i sublimă, dar absența mă-njunghie

Copii cu trotinete electrice.
Sunete puternice.
Tu te ivești în imagini feerice.

Nocturne

Lunii îi trebuie timp
Să-și adune curaj...

Se dezvăluie treptat,
Neregulat,
Un pas în plus în fiecare zi
Cu emoția de a nu izgoni.

Se învârte,
Gravitează...
Zile întregi meditează.


Numai soarele o înțelege...
O luminează,
Din umbră o încurajează:

"Ești minunată!
Lasă-i frumusețea să-ți vadă!"

Trebuie să fim recunoscători și pentru suferință. 

Câte capodopere au fost aduse la viață de liniaritatea sufletului? Câte poezii cu adevărat pătrunzătoare izvorăsc dintr-un loc al satisfacției interioare depline? Câte culori au fost orchestrate una lângă alta, pe câte pânze pentru că, pur și simplu, acolo ai fost dus de sănătosul somn, noapte de noapte, neîntrerupt de nici un mare intangibil? 

Ah, ci în chinurile nașterii artei, iată însăși ce dulceață neînlocuibilă se gustă! 

Luna este parțial acoperită de un nor lipsit de îndrăzneală. Razele ei se răsfrâng peste cupola maiestuoasă a catedralei. Le văd și le contemplez pe acestea doar pentru că nu dorm 

gândindu-mă la tine. 

Ce știi tu, câtă artă produci în mine, doar pentru că ești imposibil de atins! 

Dar presupun că o altă umanitate, dintr-o vreme pe care nu o voi apuca niciodată, îți va cânta laude că ai fost muza suferinței născătoare de artă. Iată-ne aduși împreună în maternitatea creației!

Dar tu dormi.