BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Tuesday, November 20, 2018

Aş ciocăni cu unghia până când
n-aş mai avea unghie,
şi cu degetul până când
mi s-ar toci.

Dar a venit la mine
orbul şi mi-a spus:
"Lasă-ţi, frate, unghia-n pace,
dacă ai cumva un ochi
în vârful ei,
de ce să-l spargi?"

Şi totuşi

poarta asta, dintre mine şi tine,
trebuie zguduită de cineva.









Nichita Stănescu 

Monday, November 12, 2018

gând în miez de noapte

am văzut o floare prețioasă
crescând într-un loc unde de obicei nu vezi nimic viu 
și de uimire m-am apropiat degrabă să văd 
minunata surpriză.

dar sunt repezită.
și mai eram și copleșită 
de dilema - o fi real, sau e utopie? 
s-a îndeplinit oare visul din copilărie?”

și de ea, din interior zorită 
să văd, să miros, să ascult, degetul meu să atingă, 
m-am împiedicat
și am strivit-o. 



Cu drag, 
Eu

Thursday, November 8, 2018

Viitor anterior

Cândva voi fi zâmbit despre momente care acum mă paralizează,
Și te voi fi reîntâlnit dornic, strălucind ca o rază,
În cămașa ta acaju din poplin 
Ce ascunde clocotindul trup semi-felin. 


Spre dimineață, timpul va fi trecut înapoi spre apus. 
Ne vom fi întors prin clepsidră, de jos în sus,
Și nu va mai fi fost nici plâns, dar nici râs. 


Vom fi trecut prin matriță
Binecuvântați de o nesperată îndeplinire de dorință
De reîntoarcere la un moment de referință,
Marcat de orice altceva decât neputință.


Vom fi uitat imaginea celuilalt de acum
Dintr-un calendar, dintr-o fotografie, 
O amintire pierdută printre zâmbete, lacrimi, și accese de furie.


Și vom dormi.
O seară, o noapte, o dimineață
Îmbrățișați
Mână în mână, față în față.


Iar la deșteptare ne va aștepta
Cu uimire,
Cu drag
Și dor
Himerica cuprindere.





Cu drag, 
Eu

16 iunie 1975

E C O U


Mi-ai făgăduit, știi bine,
Data viitoare-i pentru tine. 
Știai ș-atuncea oare,
Cît de departe-i o dată viitoare?
Sărutului grăbit, i-am zîmbit, ușor,
În timp ce tu, așteptai să cobor.
Erai nerăbdător
N-ai fost nici rău, nici plictisit
Erai pur și simplu grăbit. 
Ai zîmbit, am plecat, 
Nici-o-nfiorare nu ți-a tulburat
Apele grijilor senine.
Nu aveai atunci ochi, pentru mine. 
Era ultima dată, 
Cînd mai puteam să te văd
Dar eu nu știam. 
Începuse era uitării, pentru mine
Și-un lung drum, spre treptele-afirmării
pentru tine. 



scrisă de bunica, pentru cineva pe care a iubit mult..

Thursday, May 3, 2018

(Printre) Cele mai faine cuvinte pe care le-am primit vreodată:


„Fii tu însăți! Dar...nu prea mult!”                                                      F.
„Nu te pierde în hățișurile minții tale!”                                              B.
„Nu da mărgăritare porcilor”                                                              J.
     „ - Tu ai un potențial foarte mare..
(eu) - Pentru ce?
        - Pentru orice..!”                                                                       M.D.


(Printre) Cele mai dureroase cuvinte pe care le-am primit vreodată:


„Aveam o părere anume despre tine când te știam din grupul lărgit, dar cunoscându-te mai îndeaproape mi-am schimbat părerea înspre mai rău.”                                                                M.
„Eu te văd pe tine la vârsta de 30 de ani, ceva mare director pe țară într-o multinațională, dar tot singură”                                                                                                                                         R.



(Dintre) Cele mai memorabile:


„Tu ești o fată extraordinară.. Aș vrea să fiu cu cineva ca tine.. Dar nu tu...”                             R.
„Am lucruri mai bune de făcut decât să mă căsătoresc cu tine”                                                  M.



Într-o seară de mai

"Poate că îi era indiferent cine eram, îi era de ajuns să mă aibă ca interlocutor neuzat, cu care să o poată lua de la început. Este un alt inconvenient după ce trecem printr-o nenorocire: cel ce îndură efectele ei suferă vreme mai îndelungată decât ține răbdarea celor ce se arată dispuși să-l asculte și să-i fie alături. Sprijinul necondiționat nu durează mult dacă se îmbină cu monotonie. Astfel, mai devreme sau mai târziu, persoana tristă rămâne singură când încă nu și-a încheiat doliul sau nu i se mai îngăduie să vorbească despre ceea ce îi este încă unica lume, întrucât lumea aceasta de amărăciune devine insuportabilă și îi alungă pe cei din jur." (pag. 61)

Javier Marías - Îndrăgostirile




(nu îmi aparține nici scrierea, nici descoperirea ei)

https://www.youtube.com/watch?v=oCi0RHLrauU

Sunday, March 11, 2018

Grandma's lullaby

Noapte bună, somn ușor,
Gândul meu stă de pază!
Stelelor le-am spus
Să păstreze-acolo sus
Licărirea lor.

Doar pe-o frunză de-arin
Mai plutește o rază
Dar se stinge-ncet și ea
Să nu tulbure cumva
Somnul vostru lin.

Dar când la căsuța cu pridvor
Serenada mea pornește-n zbor,
Genele o clipă s-au deschis
Cu-n surâs se-nchid crezând că-i vis.

Dragi ochi frumoși,
Ochi de cântec și dor
N-o să știți niciodată
Că-ntr-o noapte fermecată
Serenada-ntârziată
V-a șoptit
Somn
Ușor...