8 mai 2020

lăsați-mă să plâng în singurătate
ca nu cumva, din a inimii greutate,
să se prelingă neașteptat pe față
lacrimile evadate din fortăreață
când ți-e lumea mai dragă;
lume care, de altfel, să nu înțeleagă.


și, văzând pentru prima oară lumina,
lacrimile să aducă după ele rușinea
de a fi plâns.
oh, lăsați-mă singură, am adunat îndeajuns. 

nu pot să plâng cu voi de față..

nu vrea nimeni să vadă plângând o creață

care nu știe de ce plânge - 

de tristețe, sau de bucurie?

Ce aud când vorbești Tu?

Aud cum soarele îmi mângâie chipul,

fără să înscrie în el, însă, timpul. 

Aud rotația precisă-a Pământului 

spălând durerea profundă-a trecutului.

Aud triluri de păsări fericite

zburând libere, și totuși domesticite.

Aud zeci de instrumente, toate cântând

în armonie perfectă, nici unul falsând. 

Aud așternuturi plăcute și fine

dansând pe aripi de aere divine.

Aud greieri cântând pe sub geam

în seri de vară, în timp ce citeam.

Aud râset de copii, copilași inocenți 

încă vulnerabili, încă prezenți. 

Aud o lume pe care n-o văd. 

O aud, închid ochii, lumea văzută o lepăd. 

ascuns

din grabă sau pripă-ți scăpară doar vorbe

doar vorbe, ce taine adânci...

crezând că rămâne-ntre patru pereți

fără să gândești ce arunci.

crezut-ai tu, oare, că nu s-ar afla

nimic din ce planuri urzești?

oh, tu chiar nu știi, măcar de-aș avea

o inimă-n piept să pustiești.

crezi, oare, tu că mă mai poți răni?

crezi că mai e țesut de zgâriat?
inima mea a fost mult prea adânc
zdrobită de un alt apropiat.

îmi pare rău, domnule, chiar nu sunteți

primul profund dezamăgit.

totuși se pare că nu puteți reproduce

nimic din ceea ce ați auzit.

degeaba vi s-a spus despre milă, despre har,

dacă dumneavoastră, fără suflet, etichetați.

degeaba-ați învățat atât despre calvar

dacă-n mândrie continuați să umblați.

există o vreme când pietrele-arunci

și alta există să culegi.

acum este vremea când sapi gropi adânci

dar va veni și vremea să pleci

ca ce ai semănat să culegi.

cred că îmi lipsești

am întâlnit un băiat ce seamănă cu tine
mergând pe holurile liceului tău.
a lui grijă erau facturile

iar zâmbetu-i trăda mâhnirea sufletului său.

înalt, ca și tine, și cu același mers

ușor aplecat, cu umerii invers

orientați direcției soarelui

cu aceeași povară a omului

înalt, ca și când lumea-ntreagă e prea departe acolo jos.

deși tu ești cel înalt, tu te simți cel mai prejos.

vrei să-i ai aproape, așa că-ți pleci umerii

cedând gravitației, în speranța atingerii - 

riști o cifoză, doar doar să nu fii singur

la înălțimea dumitale, rară, desigur.

dragă tinere, te rog nu călca

pe urmele fantomei din liceul acesta

prin care pășim amândoi într-o zi de marți

într-o toamnă, în octombrie, măcar că împarți

cu fantoma aceeași statură

fii, te rog, de o altă natură:

una smerită, gata să recunoască

cum are nevoie de salvare cerească;

cu inima-ți bogată, dar frântă pe alocuri

cerând vindecare pentru sute de batjocuri

te rog fierbinte, tinere care ești,

fii cine-ai fost creat să fii, nu fi cine ești!

mi-e dor de tine, dar nu-mi place cine ești

te văd în băieți înalți elevi de liceu

în liceul ce ți-a fost cimitir al proprie-ți tinereți

și mă-ntreb cum ar fi fost, ce-ar fi putut fi. 

dar tu nu mai ești tu

iar eu nu-ți mai pot fi

nimic.

octombrie 2022

Iarăși e octombrie
Și mă întreb ce mi s-a părut.

Totuși ea trebuia să fie ceva special

Dar 'specialul' nu a mai apărut. 

A rămas o lună ca oricare alta.

La fel ca aprilie, mai, iunie

august sau septembrie. 

Nu. Nu ca august sau septembrie.

Ele sunt deosebite, se cheamă una pe alta, 

sunt siameze despărțite cu dalta.

Fie ele prietene sau dușmane,

lunile astea două nu apar fără încărcătură

Poartă cu ele bagaje cu capcane

Din vacanță și trecut suite în trăsură. 

Budapesta pe ploaie

Budapesta pe ploaie.
E mohorât și se întunecă,
iar respirația-mi face abur
în timp ce mintea-mi alunecă.

La tine gândul meu zboară

deși nu-l las;

Doar o clipă

și-n minte pot revedea

Privirea-ți lină.

Budapesta pe ploaie

iar eu mă plimb pe străzi.

Aștept să se întâmple ceva. 
Ce?

Nu știu, dar voi ști când se va întâmpla. 

Budapesta pe ploaie.

E mohorât și s-a întunecat -

ziua noastră deja s-a terminat

Iar stelele pe care le-am privit

acum nu mai luminează nici un drum. 

nu hrănesc o nostalgie

Da, ningea cu fulgi mari în ianuarie la Marseille. Da, ningea, și-mi aminteam cum iarna trecută sub același felinar de lângă Horia Demian stăteam și povesteam. Da, ningea când ne plimbam pe lângă canal, când unul mai mult vorbea, celălalt doar asculta. Da, minute mai târziu ne jucam cu zăpadă pe lângă sala polivalentă; încercam să ne trântim, dar reușeai numai tu. 

Era o reverie! Intram rapid și ieșeam ca dintr-o beție.. 

Da, ningea cu fulgi mari și mergeam pe strada Garibaldi; și m-am temut o clipă ca nu cumva să te văd mergând pe lângă canal cu o altă domnișoară, ascultând-o cum își varsă inima înaintea ta, și răspunzându-i politicos că trăiește o utopie creată numai și numai de ea. Da, într-o clipă m-am gândit la un deceniu cu adevărat de nemaipomenit. 

Ar fi fost ușor să cad pradă unei nostalgii seducătoare, să jelesc pe străzi pe care mi-am vărsat cândva inima..biata mea inimă rătăcită. Sângerândă și dezamăgită. M-am învârtit o tură, două, printre punctele A și B. Am făcut o pauză și am privit în sus felinarele. Părea că din ele cădeau fulgii, șiruri întregi, ca firele la război, și se întâlneau la sol țesând o mare plapumă albă. Ar fi fost ușor să mă culc pe pământul prietenos, și să mă las învelită de acea cuvertură rece. Să stau acolo până ce noaptea avea să plece. 

Ningea cu fulgi mari la Marseille și se făcuse timpul să plec spre casă. Am privit în jur, văzând limpede că totul era diferit. Parcarea cu pricina, unde atunci câțiva băieți făceau drift-uri cu mașinile, acum era centru de vaccinare, cu drive thu chiar! Intrasem pe o bandă improvizată, mult prea mică pentru a încăpea corespunzător. Am îmbrățișat realitatea, nici eu nu mai sunt aceeași. Și nici tu. Am spus 'gata', și am plecat. Nu hrănesc o nostalgie. Nu visez la un personaj idealizat. 

2022 marchează un nou deceniu pentru mine. Așadar fie ca tot ce a fost să fie lăsat acolo unde aparține. În noul deceniu intru fără bagaje. Adieu, nostalgie de Marseille, avec la neige a gros flocons!