BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Thursday, April 16, 2020

Povestea împăratului și a fântânii otrăvite

A fost odată un împărat înțelept care conducea o vastă-mpărăție. El era temut pentru forța sa, și iubit pentru înțelepciunea sa. În mijlocul orașului se afla o fântână cu apă cristalină și pură, din care toți locuitorii cetății beau, chiar și împăratul. 
Într-o noapte, pe când ei dormeau, o vrăjitoare a intrat în cetate și a picurat în fântână câțiva stropi dintr-o otravă puternică, și toți cei ce urmau să bea din apa aceea aveau să înnebunească. 
În următoarea zi, toți oamenii au băut din fântână, unul câte unul, însă nu și împăratul. Acesta, fiind îngrijorat de situație, și încercând să stabilizeze starea populației, a emis o serie de decrete privind siguranța și sănătatea publică. 
Dar nici gărzile din cetate, nici inspectorii, nici negustorii, care, de altfel toți băuseră din fântâna otrăvită, nu au luat în seamă hotărârile împăratului, căci le crezură absurde. 
Când locuitorii împărăției au auzit ce decretase împăratul, au fost convinși că acesta înnebunise. Și-au spus unul altuia: "Împăratul nostru nu mai judecă drept. Iată cât de straniu se comportă. Nu putem fi conduși de un nebun. Trebuie să îl dăm jos de pe tron." 
Și au pornit cu toții-nspre castel. 
Împăratul, în disperarea sa, se pregătea să fugă de la tron, când regina sa îl împiedică, spunându-i: "Haide să bem și noi din fântâna cetății. Apoi vom fi la fel ca ei."
Împăratul și împărăteasa au băut din apa nebuniei și imediat au început să bâiguie tot felul de baliverne. 
Când i-au auzit, supușii lor s-au căit de îndată: "Iată câtă înțelepciune deține împăratul nostru! Să ne conduci multă vreme de acum! Trăiască împăratul!"

0 comments: