BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Tuesday, April 28, 2020

am plante noi

M-am înconjurat cu viață
ca să uit de moartea care stă la pândă.
Mi-am umplut camera cu verde,
ca să resuscitez o inimă muribundă..

Sau poate viața pe care am adus-o
în lumea mea cea mică, strâmtă,
e ca să o compenseze pe cea pe care am pierdut-o,
copilăria mea frântă.

Ce mă face să fiu eu, cea care sunt azi?
Oare dragostea pe care o aduni
în zilele precum duminică, ori luni?
Sau..nu cumva chiar cea pe care o scazi?

Atât de vulnerabilă,
și totuși nu simt nimic.
Atât de puternică,
și totuși nu pot să mă ridic.

Câtă viață să mai adaug
la zilele pe care le-am primit?
Pe jumătate din ele am vrut să le uit;
pe cealaltă jumătate le-am risipit..

și totuși viața se agață de mine;
nu mă lasă deloc să respir.
Mă sugrumă, mă sufocă-ncetișor..
dar niciodată destul să mă termine.

0 comments: