Undeva, ceva se pierde..
E mare distanța, nu simt unde...dar am simțit astăzi că undeva cineva pierde ceva.
Și deodată m-am oprit din ce gândeam, și am privit spre cer. Cred că și cel ce a pierdut astăzi a privit chiar atunci cerul, pentru că i-am simțit durerea.
Vreau să știi că nu ești singur! Am simțit-o împreună cu tine! Nu știu cine ești, dar va fi bine, va trece și asta!
Thursday, April 30, 2020
Undeva, ceva se pierde
Posted by cri at 11:49 AM 0 comments
Tuesday, April 28, 2020
am plante noi
M-am înconjurat cu viață
ca să uit de moartea care stă la pândă.
Mi-am umplut camera cu verde,
ca să resuscitez o inimă muribundă..
Sau poate viața pe care am adus-o
în lumea mea cea mică, strâmtă,
e ca să o compenseze pe cea pe care am pierdut-o,
copilăria mea frântă.
Ce mă face să fiu eu, cea care sunt azi?
Oare dragostea pe care o aduni
în zilele precum duminică, ori luni?
Sau..nu cumva chiar cea pe care o scazi?
Atât de vulnerabilă,
și totuși nu simt nimic.
Atât de puternică,
și totuși nu pot să mă ridic.
Câtă viață să mai adaug
la zilele pe care le-am primit?
Pe jumătate din ele am vrut să le uit;
pe cealaltă jumătate le-am risipit..
și totuși viața se agață de mine;
nu mă lasă deloc să respir.
Mă sugrumă, mă sufocă-ncetișor..
dar niciodată destul să mă termine.
Posted by cri at 8:23 AM 0 comments
Thursday, April 16, 2020
12.11.2019
a fost frumos, cât a durat
dar octombrie s-a terminat.
luna ce credeam că va fi infernală,
iată că, totuși, a fost suportabilă.
pentru asta trebuie să îți mulțumesc..
căci a fost minunat să curăț ceapa care ești tu,
foaie cu foaie, încercând să ajung la fruct.
fie, o lună nu este suficient. nici chiar două?
nici, nici, mai ales pentru personalitatea ta.
a fost minunat.
dar trebuie să spun curând că s-a terminat..
sunt pe cale să o stric.
sunt ca oul care se învârte fierbând în ibric
sau ca presiunea de sub capac
în oala ce fiebre din veac.
această nevoie lăuntrică de a confirma
spusele bunicii despre potențialul de a îndepărta
mă îndeamnă la fapte necugetate,
la vorbe împinse de la spate,
aruncate fără fir logic.
dacă te vei alerta și vei fugi,
e perfect. e exact tot ce îmi puteam dori!
dar.....dacă vei rămâne? oare ce voi face?
dacă vei dori să fim prieteni, nu mă voi preface...
căci prieteni am avut o mie, și iată-mă acum.
singură, în turnul meu, coborându-mi pletele
dar nu e nimeni pe drum.
dacă vei dori să fim prieteni, s-a rezolvat;
nu voi considera că te-ai eschivat,
ci degrabă te voi elibera de orice legătură,
căci prieteni eu nu mai doresc de masculină statură.
dar...dacă vei dori mai mult?
ce să fac atunci?
cum să te determin elegant să fugi?
cum să evit o jenantă expunere
a tot ce doresc a fi dat spre ascundere?
și dacă, chiar și așa, vei dori să rămâi?
ce voi face atunci?
să iei răul la pachet cu binele,
să le pui sub lumina ce-ți înseninează sinele
să le lași o lună, un anotimp, să se încălzească
să le uzi, să le plivești, așteptând să se însănătoșească,
și să le urmărești crescând?
ce fac dacă prin toate astea o să te văd mascând
că defapt, udând planta de mine ce merita abandonată,
lumina-ți devine tot mai uscată?
Posted by cri at 1:49 PM 0 comments
Povestea împăratului și a fântânii otrăvite
Posted by cri at 1:46 PM 0 comments
Labels: poveste