BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Sunday, May 21, 2017

acasa

Mintea mea este o casa in care sunt prizoniera. Zidurile astea pe care le-am construit ma tin in siguranta. Pe peretii acestor camere apar scrise in cuvinte toate versiunile mele pe care nu vrei sa le cunosti. Aici scriu si eu cand sunt impovarata si trebuie sa ma descarc. Daca citesti versurile astea vei vedea cosmarul din care nu ma trezesc.

Esti derutat? Daca vii cu mine iti voi arata.

Aici este camera regretelor. Ea se umple pe zi ce trece. In spatele usii, scrise pe peretii ei, se afla toate lucrurile pe care le-am spus, dar nu le-am gandit, si se afla si toate lucrurile pe care le-am gandit, dar nu le-am spus niciodata. Peretii ei sunt acoperiti cu durere, pentru ca, vezi tu, problema mea e ca eu niciodata nu repar lucruri, ci doar le acopar. De cum pasesc in aceasta camera vreau sa si ies. Tot ce vad in ea imi aminteste constant de cine sunt cu adevarat. Si de cine voi ramane pana in ziua cand voi muri, pentru ca in stilul in care merg lucrurile, nu voi schimba asta niciodata. E greu sa uit de ea cand asta e camera in care dorm. Inchid usa, si incui regretele in spatele ei. Mintea mea e o casa in care sunt prizoniera.

Aici se afla camera gandurilor. Totul acolo se desfasoara intr-o liniste asurzitoare! Apar scrise cuvinte si dispar la fel de repede, incat nu reusesti sa deslusesti notiunea pana la capat. Multe versuri incepute, neterminate, si apoi uitate. Peretii ei sunt acoperiti cu neliniste, cu indoiala si cu scenarii, in care foarte putine sfarsesc cu bine. Aici in camera asta sunt toate versiunile in care voi narui fiecare capitol din viata mea. Cum voi esua in relatii pentru ca nu am nimic demn de oferit, cum voi indeparta pe toti care ma acceptau pentru ca sunt maestra la a da cu piciorul la tot ce e bun, cum imi voi privi declinul in cariera drept un spectator neputincios la a altera scenariul, cum voi hrani in mine o boala ce ma va consuma ca o putreziciune tocmai pentru ca am asteptat-o toata viata ca pe premiul mult dorit, cum voi zace in continuare in fiecare zi asteptand sa treaca fiecare clipa pana in clipa cand totul se va sfarsi. Intre toate aceste ganduri, care mai este realitatea? Inchid usa, si incui gandurile in spatele ei. Mintea mea e o casa in care sunt prizoniera.

In partea asta a casei nu a mai fost nimeni de multi ani. Am construit aici camera blindata, si nu las pe nimeni sa intre. Acolo sta ascunsa adevarata mea inima. Daca ar intra cineva, se naste posibilitatea sa plece si sa nu se mai intoarca niciodata. Nu sunt emotional pregatita pentru asta, asa ca tin usa incuiata si pe toata lumea afara. Imi este groaza sa las pe cineva sa intre acolo. Alte usi ai putea reusi sa deschizi, dar pe asta nu, fiindca nu as vrea sa ai posibilitatea sa ma ranesti. Altfel, in momentul in care ai disparea, singura persoana de tras la raspundere as fi eu. Sunt baricadata inauntru, asa ca nu mai privi pe gaura cheii! Nu vin la usa, nu deschid, asa ca nu mai ciocani! Usa e strasnic ferecata si inima mea adevarata se ascunde in spatele ei.

Sunt captiva in propria-mi minte. Dumnezeu spune ca nu sunt incuiata acolo. Ca aleg sa raman acolo. M-am ratacit intre toate fantomele din interior. 

Stiu ca a ma izola de lume nu rezolva probleme, dar eu nu am construit casa incercand sa rezolv ceva. Am construit-o pentru ca am incercat doar sa pot proteja tot ce e fragil in mine si sa fiu in siguranta. Dar nu sunt. Nu sunt singura care traieste in casa asta. Sunt cu Cri. Frica. A batut la usa mea acum multi ani si am invitat-o inauntru. Poate ca asta este defapt problema, cu asta ma lupt dintotdeauna. Nu a mai plecat niciodata. Acum trebuie sa aleg....sa o las sa castige in continuare, sau sa o scot afara, sa o trimit inapoi de unde a venit. Dar niciodata nu reusesc, caci pentru a face asta se impune sa deschid usile.

Mintea mea e o casa in care sunt prizoniera.





















*inspirat din NF - Mansion  + pregnantele lui Cri

0 comments: