BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

Thursday, May 3, 2018

(Printre) Cele mai tari sfaturi pe care le-am primit vreodată:


„Fii tu însăți! Dar...nu prea mult!”                                                      F.
„Nu te pierde în hățișurile minții tale!”                                              B.
„Nu da mărgăritare porcilor”                                                              J.


(Printre) Cele mai dureroase cuvinte pe care le-am primit vreodata:


„Aveam o părere anume despre tine când te știam din grupul lărgit, dar cunoscându-te mai îndeaproape mi-am schimbat părerea înspre mai rău.”                       M.
„Eu te văd pe tine la vârsta de 30 de ani, ceva mare director pe țară într-o multinațională, dar tot singură”                                                                                                R.



(Dintre) Cele mai memorabile:


„Tu ești o fată extraordinară.. Aș vrea să fiu cu cineva ca tine.. Dar nu tu...”           R.



Într-o seară de mai

"Poate că îi era indiferent cine eram, îi era de ajuns să mă aibă ca interlocutor neuzat, cu care să o poată lua de la început. Este un alt inconvenient după ce trecem printr-o nenorocire: cel ce îndură efectele ei suferă vreme mai îndelungată decât ține răbdarea celor ce se arată dispuși să-l asculte și să-i fie alături. Sprijinul necondiționat nu durează mult dacă se îmbină cu monotonie. Astfel, mai devreme sau mai târziu, persoana tristă rămâne singură când încă nu și-a încheiat doliul sau nu i se mai îngăduie să vorbească despre ceea ce îi este încă unica lume, întrucât lumea aceasta de amărăciune devine insuportabilă și îi alungă pe cei din jur." (pag. 61)

Javier Marías - Îndrăgostirile




(nu îmi aparține nici scrierea, nici descoperirea ei)

https://www.youtube.com/watch?v=oCi0RHLrauU

Sunday, March 11, 2018

Grandma's lullaby

Noapte bună, somn ușor,
Gândul meu stă de pază!
Stelelor le-am spus
Să păstreze-acolo sus
Licărirea lor.

Doar pe-o frunză de-arin
Mai plutește o rază
Dar se stinge-ncet și ea
Să nu tulbure cumva
Somnul vostru lin.

Dar când la căsuța cu pridvor
Serenada mea pornește-n zbor,
Genele o clipă s-au deschis
Cu-n surâs se-nchid crezând că-i vis.

Dragi ochi frumoși,
Ochi de cântec și dor
N-o să știți niciodată
Că-ntr-o noapte fermecată
Serenada-ntârziată
V-a șoptit
Somn
Ușor...

Wednesday, January 24, 2018

gasită între ce a rămas după ce ai plecat

Nu mai striga!
A fost liniște atâta timp încât până și soapta ta îmi zgârie colțurile minții precum creta pe tablă. Nu e nevoie să mai vorbim, deja am spus tot ce se putea spune. Vino, dar, și întinde-te lângă mine în tăcere. Ia-mă de mână, și pentru o clipă vom uita și tu, și eu, de tot.
Așa.
Ah, ce caldă e liniștea asta în care mă ții de mână.
Te rog, nu-mi da drumul încă, nu cred ca o să fac față dacă îmi dai drumul. De data asta nu mă voi mai putea lipi înapoi, și ce să fac, să stau așa, în bucăți?
Sună trist ceea ce zic. Nici nu știu dacă sunt tristă sau nu..nu mai știu ce simt. Mă îndrept spre ne-simțire.
Mai stai așa încă puțin, lasă-mă să închid ochii și să îmi amintesc cine eram acum câțiva ani și ce planuri ne făceam. Mai visăm puțin, câteva secunde. Mai închide ochii încă puțin, pentru că atunci când îmi vei da drumul la mână și te vei ridica de aici, cu siguranță se va încheia totul și va trebui să continui să mă prefac că nu ai existat vreodată și că nu ai avut nici un impact asupra mea vreodată. Nu cred că sunt pregătită încă să fac asta.
Așa că închide ochii și mai ține-mă puțin de mână, în liniștea asta caldă.


Sunday, July 16, 2017

Acum ca ultimele cuvinte si-au capatat ultima suflare, este timpul sa ma lasi sa plec. Te-am asteptat ani la randul venind si plecand dupa cum ti-a poftit inima, si de fiecare data cand ai venit ti-am zambit ca si cand nici o clipa nu am incetat sa te iubesc. Dar dupa un sfert de secol de calatorii peregrine, iti cer amabil sa nu ma mai cauti niciodata. Astazi este momentul cand consolidez faptul ca aceste cuvinte sunt ultimele pe care le vei auzi din partea mea.
Nu te urasc, nu te judec, si nu vreau sa te ranesc. Dar te implor, nu ma mai contacta niciodata. Sunt libera, in sfarsit, de toata povestea asta cu talc pe care n-am inteles-o niciodata. Te rog, nu incerca sa mai incepi a scrie un nou capitol.
C'est fini.

Sunday, May 21, 2017

metaforic vorbind...

Neliniste aduce chiorul intre orbi...

acasa

Mintea mea este o casa in care sunt prizoniera. Zidurile astea pe care le-am construit ma tin in siguranta. Pe peretii acestor camere apar scrise in cuvinte toate versiunile mele pe care nu vrei sa le cunosti. Aici scriu si eu cand sunt impovarata si trebuie sa ma descarc. Daca citesti versurile astea vei vedea cosmarul din care nu ma trezesc.

Esti derutat? Daca vii cu mine iti voi arata.

Aici este camera regretelor. Ea se umple pe zi ce trece. In spatele usii, scrise pe peretii ei, se afla toate lucrurile pe care le-am spus, dar nu le-am gandit, si se afla si toate lucrurile pe care le-am gandit, dar nu le-am spus niciodata. Peretii ei sunt acoperiti cu durere, pentru ca, vezi tu, problema mea e ca eu niciodata nu repar lucruri, ci doar le acopar. De cum pasesc in aceasta camera vreau sa si ies. Tot ce vad in ea imi aminteste constant de cine sunt cu adevarat. Si de cine voi ramane pana in ziua cand voi muri, pentru ca in stilul in care merg lucrurile, nu voi schimba asta niciodata. E greu sa uit de ea cand asta e camera in care dorm. Inchid usa, si incui regretele in spatele ei. Mintea mea e o casa in care sunt prizoniera.

Aici se afla camera gandurilor. Totul acolo se desfasoara intr-o liniste asurzitoare! Apar scrise cuvinte si dispar la fel de repede, incat nu reusesti sa deslusesti notiunea pana la capat. Multe versuri incepute, neterminate, si apoi uitate. Peretii ei sunt acoperiti cu neliniste, cu indoiala si cu scenarii, in care foarte putine sfarsesc cu bine. Aici in camera asta sunt toate versiunile in care voi narui fiecare capitol din viata mea. Cum voi esua in relatii pentru ca nu am nimic demn de oferit, cum voi indeparta pe toti care ma acceptau pentru ca sunt maestra la a da cu piciorul la tot ce e bun, cum imi voi privi declinul in cariera drept un spectator neputincios la a altera scenariul, cum voi hrani in mine o boala ce ma va consuma ca o putreziciune tocmai pentru ca am asteptat-o toata viata ca pe premiul mult dorit, cum voi zace in continuare in fiecare zi asteptand sa treaca fiecare clipa pana in clipa cand totul se va sfarsi. Intre toate aceste ganduri, care mai este realitatea? Inchid usa, si incui gandurile in spatele ei. Mintea mea e o casa in care sunt prizoniera.

In partea asta a casei nu a mai fost nimeni de multi ani. Am construit aici camera blindata, si nu las pe nimeni sa intre. Acolo sta ascunsa adevarata mea inima. Daca ar intra cineva, se naste posibilitatea sa plece si sa nu se mai intoarca niciodata. Nu sunt emotional pregatita pentru asta, asa ca tin usa incuiata si pe toata lumea afara. Imi este groaza sa las pe cineva sa intre acolo. Alte usi ai putea reusi sa deschizi, dar pe asta nu, fiindca nu as vrea sa ai posibilitatea sa ma ranesti. Altfel, in momentul in care ai disparea, singura persoana de tras la raspundere as fi eu. Sunt baricadata inauntru, asa ca nu mai privi pe gaura cheii! Nu vin la usa, nu deschid, asa ca nu mai ciocani! Usa e strasnic ferecata si inima mea adevarata se ascunde in spatele ei.

Sunt captiva in propria-mi minte. Dumnezeu spune ca nu sunt incuiata acolo. Ca aleg sa raman acolo. M-am ratacit intre toate fantomele din interior. 

Stiu ca a ma izola de lume nu rezolva probleme, dar eu nu am construit casa incercand sa rezolv ceva. Am construit-o pentru ca am incercat doar sa pot proteja tot ce e fragil in mine si sa fiu in siguranta. Dar nu sunt. Nu sunt singura care traieste in casa asta. Sunt cu Cri. Frica. A batut la usa mea acum multi ani si am invitat-o inauntru. Poate ca asta este defapt problema, cu asta ma lupt dintotdeauna. Nu a mai plecat niciodata. Acum trebuie sa aleg....sa o las sa castige in continuare, sau sa o scot afara, sa o trimit inapoi de unde a venit. Dar niciodata nu reusesc, caci pentru a face asta se impune sa deschid usile.

Mintea mea e o casa in care sunt prizoniera.





















*inspirat din NF - Mansion  + pregnantele lui Cri